Planul divin al veacurilor - Studiul X

Natura spirituală și umană, separate și distincte

 

TINatures3.jpg (6673 bytes)

Neînțelegeri obișnuite
— Natura pământească sau umană și natura cerească sau spirituală
— Gloria pământească și gloria cerească
— Mărturia biblică în legătură cu ființele spirituale
— Starea muritoare și nemuritoare
— Pot ființele muritoare să aibă viață veșnică?
— Dreptatea în acordarea favorurilor
— Examinarea unui principiu presupus
— Diversitate în perfecțiune
— Drepturile suverane ale lui Dumnezeu
— Pregătirile lui Dumnezeu pentru om, o parte satisfăcătoare
— Alegerea corpului lui Cristos
— Cum se efectuează schimbarea lor de natură


 

 

Church1C.jpg (6458 bytes)

     Nereușind să vadă că planul lui Dumnezeu pentru omenire în general intenționează o restabilire la starea avută înainte — perfecțiunea umană pierdută în Eden — și că Biserica Creștină, ca o excepție de la acest plan general, va avea o schimbare de natură, de la umană la spirituală, creștinii în general au presupus că nimeni nu va fi mântuit în afară de cei care ajung la natură spirituală.

    Totuși, în timp ce oferă făgăduințe de viață, binecuvântare și restabilirea tuturor familiilor pământului, Scripturile oferă și promit schimbarea la natură spirituală numai Bisericii alese în timpul Veacului Evanghelic; și nu se poate găsi nici măcar un pasaj care să susțină asemenea speranțe pentru alții.

Family8.jpg (66939 bytes)

     Dacă masele omenirii sunt salvate de toată degradarea, slăbiciunea, durerea, mizeria și moartea care rezultă din păcat, și sunt restabilite la starea de perfecțiune umană avută înainte de cădere, ei sunt tot atât de real și de complet salvați din acea cădere ca și aceia care, sub „chemarea de sus” specială a Veacului Evanghelic, devin „părtași firii dumnezeiești”. ((A174))

Ce este un om perfect?

Jesus40Teaching.jpg (5587 bytes)

     Neputința de a înțelege corect ce înseamnă un om perfect, neînțelegerea termenilor muritor și nemuritor și ideile greșite despre dreptate au înclinat împreună spre această eroare și au mistificat multe scripturi altfel ușor înțelese.

    Este o părere generală, deși nu este sprijinită de nici un text al Scripturii, că niciodată n-a fost un om perfect pe pământ; că tot ceea ce se vede în omul de pe pământ este numai omul parțial dezvoltat și că pentru a ajunge la perfecțiune trebuie să devină spiritual. Această vedere face confuzie între scripturi în loc să dezvolte acea armonie și frumusețe care rezultă din „împărțirea în mod drept a cuvântului adevărului”.

Numai doi oameni perfecți au existat Adam și Isus.
Scales3.jpg (14707 bytes)

     Scripturile învață că au existat doi, și numai doi, oameni perfecți — Adam și Isus. Adam a fost creat în chipul lui Dumnezeu, adică, cu puteri mintale asemănătoare, de rațiune, memorie, judecată și voință, și cu însușiri morale de dreptate, bunăvoință, iubire etc.

    „Din pământ, făcut din țărână”, el a fost un chip pământesc al unei ființe spirituale, posedând calități de același fel, totuși diferind mult în grad, capacitate și sferă. În așa măsură este omul un chip al lui Dumnezeu, încât Dumnezeu poate spune chiar omului decăzut: „Veniți acum să gândim împreună”.

Adam a fost făcut stăpân
peste lucrurile pământești...

GiraffF.jpg (4175 bytes)

...puțin mai prejos decât îngerii.

     După cum Iehova este stăpân peste toate lucrurile, tot așa omul a fost făcut stăpân peste toate lucrurile pământești — „După asemănarea noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite etc. (Geneza 1:26).

    Moise ne spune (Geneza 1:31) că Dumnezeu a recunoscut omul pe care-l făcuse — nu numai a început să-l facă, ci l-a terminat — și Dumnezeu a considerat creația Sa „foarte bună”, adică perfectă; pentru că în ochii lui Dumnezeu nimic ce nu este perfect nu este foarte bun, la creaturile Sale inteligente.

    Perfecțiunea omului, așa cum a fost creat, este exprimată în Psalmul 8:5-8: „L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste.

    I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub ((A175)) picioarele lui: oile și boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului și peștii mării”. Unii, care ar vrea să ajusteze Biblia după o teorie a evoluției, au sugerat că declarația „puțin”, din Evrei 2:7, s-ar putea înțelege că înseamnă pentru puțin timp mai prejos, și nu cu puțin mai prejos în grad decât îngerii. Totuși, nu există nici autoritate nici temei pentru o astfel de interpretare.

    Aceasta este o citare din Psalmul 8:5, și o comparație critică a textelor ebraic și grecesc nu poate lăsa nici o îndoială cu privire la sens. Ideea clar exprimată este, cu puțin mai jos în grad decât pe îngeri.

"Nu orice trup este la fel; ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul al păsărilor, altul al peștilor."
1
Corinteni 15:39

Sheep2F.jpg (2924 bytes)

Bird4ParrotsF.jpg (2602 bytes)

Family1F.jpg (2160 bytes)

LionF.jpg (2749 bytes)

Fish1F.jpg (3039 bytes)

Family2F.jpg (2541 bytes)

     David în Psalmi se referă la om în starea lui originară și profetic dă de înțeles că Dumnezeu n-a abandonat planul Său originar de a-l avea pe om în chipul Său și rege al pământului, că Își va aminti de el, îl va răscumpăra și-l va restabili iarăși la aceeași stare. Apostolul (Evrei 2:7) atrage atenția asupra aceluiași fapt — că scopul originar al lui Dumnezeu n-a fost abandonat; că omul, la origine nobil și perfect, regele pământului, nu va fi uitat, ci va fi cercetat și restabilit.

 

 

 

 

 

Man1.jpg (4297 bytes)

     Apoi el adaugă: Nu vedem încă această restabilire făgăduită, dar vedem primul pas pe care-l face Dumnezeu spre a o împlini. Îl vedem pe Isus încoronat cu această slavă și cinste a umanității perfecte, pentru ca El, ca preț de răscumpărare sau înlocuitor potrivit, prin favoarea lui Dumnezeu să poată gusta moartea pentru fiecare om și să pregătească astfel calea pentru restabilirea omului la tot ceea ce a fost pierdut.

    Rotherham, unul din cei mai scrupuloși traducători, redă acest pasaj după cum urmează:

„Ce este omul, că Îți aduci aminte de el;
Sau fiul omului, că îl cercetezi?
L-ai făcut cu puțin mai prejos decât pe mesageri:
Cu slavă și cinste l-ai încoronat,
Și l-ai numit peste lucrarea mâinilor Tale.”

"Puțin mai prejos" nu înseamnă mai puțin perfect.

     Nu trebuie nici a se deduce că puțin mai prejos în grad înseamnă  ceva  mai  puțin  perfect.  O  creație  poate  fi ((A176)) perfectă, totuși pe un plan de existență mai jos decât alta; astfel, un cal perfect ar fi mai prejos decât un om perfect etc. Există naturi diferite, însuflețite și neînsuflețite.

    Pentru a ilustra, aranjăm următorul tabel:

SpiritF.jpg (1550 bytes)

Bird3GeeseF.jpg (2699 bytes)

Tree1F.jpg (3217 bytes)

EmeraldF.jpg (2559 bytes)

 

Perfecționarea unei naturi nu  schimbă acea natură.

Există o varietate în perfecțiune.

Flower11A.jpg (6170 bytes)

     Fiecare dintre mineralele menționate pot fi pure, totuși aurul este de cel mai înalt grad. Chiar dacă fiecare ordin de plante ar fi adus la perfecțiune, totuși ele ar diferi în natură și grad. Tot așa este și la animale: chiar dacă fiecare specie ar fi adusă la perfecțiune, totuși ar exista diversitate, deoarece desăvârșind o natură ea nu se schimbă*.

*Cuvântul natură este folosit uneori în sens acomodat, ca de exemplu, când se spune că un câine are natură sălbatică, sau că un cal are natură blândă, sau este nervos. Dar folosind astfel cuvântul, se face cunoscută numai dispoziția celui descris în comparație cu alții și, strict vorbind, nu se raportează la natură.

Există diferențe distincte în fiecare natură.

Cel mai înalt grad de minerale este puțin mai prejos decât cel mai mic grad de vegetale, pentru că în vegetale există viață.

     Gradele de ființe spirituale de asemenea: deși perfecte, se raportează unele la altele ca fiind mai înalte și mai joase în natură sau fel. Natura divină este cea mai înaltă și este superioară tuturor naturilor spirituale. Cristos la înviere a fost făcut „cu atât mai presus” decât îngerii perfecți, cu cât natura divină este mai presus de cea îngerească. Evrei 1:3-5.

   Să se remarce cu atenție că deși clasele numite în tabelul de mai sus sunt distincte și separate, totuși între ele se poate face o comparație astfel: Cel mai înalt grad de minerale este inferior sau cu puțin mai prejos decât cel mai ((A177)) jos grad de vegetale, deoarece în vegetale există viață.

    Așa deci, cel mai înalt grad de vegetale este cu puțin mai prejos decât cel mai jos grad de viață animală, deoarece viața animală, chiar și în formele cele mai joase, are destulă inteligență ca să fie conștientă de existență. Tot așa este și omul: deși cea mai înălțată dintre ființele animale sau pământești, este „cu puțin mai prejos decât îngerii”, fiindcă îngerii sunt ființe spirituale sau cerești.    

Există un contrast imens între omenirea păcătoasă și omenirea restaurată.

 

 

Kingdom2.jpg (3913 bytes)

     Există un remarcabil contrast între omul degradat prin păcat așa cum îl vedem acum și omul perfect pe care l-a făcut Dumnezeu în chipul Său. Păcatul i-a schimbat treptat atât trăsăturile cât și caracterul. Cu înmulțirea generațiilor, umanitatea s-a pătat și s-a stricat prin ignoranță, imoralitate și depravare generală, în așa fel încât la marea majoritate a omenirii asemănarea cu Dumnezeu este aproape complet ștearsă.

     Calitățile morale și intelectuale s-au micșorat, iar instinctele animalice, necuvenit dezvoltate, nu mai sunt echilibrate de cele mai înalte. Omul a pierdut puterea fizică în așa măsură, încât, cu tot ajutorul științei medicale, durata medie de viață este acum în jur de treizeci de ani, în timp ce la început el a supraviețuit nouă sute treizeci de ani sub aceeași pedeapsă.

    Dar cu toate că este mânjit și degradat de păcat și de pedeapsa lui, moartea, care lucrează în el, omul va fi restabilit la perfecțiunea originară a minții și corpului, și la glorie, onoare și stăpânire, în timpul și prin domnia Milenară a lui Cristos. Lucrurile care vor fi restabilite de către și prin Cristos sunt acelea care au fost pierdute prin încălcarea lui Adam (Romani 5:18, 19).

    Omul n-a pierdut un paradis ceresc, ci unul pământesc. Sub pedeapsa cu moartea, el n-a pierdut o existență spirituală, ci una umană; și tot ce a pierdut a fost câștigat iarăși de către Răscumpărătorul lui, care a declarat că El a venit să caute și să mântuiască ceea ce a fost pierdut. Luca 19:10.    

Omul perfect nu este o ființă spirituală.

     Pe lângă cele de mai sus, avem și alte dovezi că omul perfect nu este o ființă spirituală. Ni se spune că Domnul nostru, înainte de a-Și lăsa gloria ca să devină om, a fost în „chipul lui ((A178)) Dumnezeu” — un chip spiritual, o ființă spirituală; dar a fost necesar să I Se schimbe natura, deoarece, ca să fie răscumpărare pentru omenire, El trebuia să fie om, de aceeași natură cu a păcătosului al cărui înlocuitor trebuia să devină în moarte.

    Și Pavel ne spune că El n-a luat natura îngerilor, cu un pas mai jos decât a Sa, ci a coborât cu doi pași și a luat natura oamenilor — a devenit om; „a devenit trup”. Evrei 2:16; Filipeni 2:7, 8; Ioan 1:14.

Jesus13A.jpg (4363 bytes)

     Remarcați că aceasta arată nu numai că natura îngerească nu este singurul ordin de ființe spirituale, ci și că ea este o natură mai joasă decât a fost a Domnului nostru înainte de a deveni om; și atunci El n-a fost așa de presus cum este acum, deoarece „Dumnezeu L-a înălțat foarte sus”, datorită ascultării Sale în faptul că de bună voie a devenit răscumpărarea omului (Filipeni 2:8, 9). El este acum de ordinul cel mai înalt de ființe spirituale, părtaș naturii divine (a lui Iehova).

    Astfel găsim dovada nu numai că natura divină, îngerească și umană sunt separate și distincte, dar și că a fi om perfect nu înseamnă a fi înger, după cum nici perfecțiunea naturii îngerești nu implică faptul că îngerii sunt divini și egali cu Iehova; pentru că Isus n-a luat natura îngerilor, ci o natură diferită — natura oamenilor; nu natura umană imperfectă, așa cum o posedăm noi acum, ci natura umană perfectă. El a devenit om, nu o ființă degradată și aproape moartă, așa cum sunt acum oamenii, ci un om în deplină vigoare a perfecțiunii.

Isus, fiind un om perfect,
a putut să țină legea perfect.

Scales2B.jpg (16161 bytes)

     Pe de altă parte, Isus trebuia să fie om perfect, altfel nu putea ține o lege perfectă, care este măsura deplină a capacității unui om perfect. El trebuia să fie un om perfect, altfel nu putea da un preț de răscumpărare (un preț corespunzător — 1 Timotei 2:6) pentru viața pierdută a omului perfect Adam;

„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților”
(1 Corinteni 15:21).

    Dacă în cel mai mic grad era imperfect, aceasta dovedea că era sub ((A179)) condamnare și de aceea nu putea fi o jertfă acceptabilă și nici nu putea ține perfect legea lui Dumnezeu. Un om perfect a fost încercat, a eșuat și a fost condamnat; și numai un om perfect a putut da prețul corespunzător ca Răscumpărător.

Numai un om perfect ar putea da un preț corespunzător pentru un om perfect.

     Acum avem în față în mod obiectiv întrebarea sub altă formă, adică: Dacă Isus în trup a fost om perfect, după cum arată Scripturile, nu dovedește aceasta că un om perfect este o ființă umană, de carne — nu un înger, ci cu puțin mai prejos decât îngerii? Concluzia logică este mai presus de orice îndoială; și în plus avem declarația inspirată a psalmistului (Psalmul 8:5-8) și referința lui Pavel la aceasta, în Evrei 2:7-9.

 

 

 

 

Jesus35Baptism.jpg (8695 bytes)

     Isus n-a fost nici o combinație a celor două naturi, umană și spirituală. Amestecul a două naturi n-o produce nici pe una, nici pe cealaltă, ci un lucru hibrid, imperfect, care este respingător pentru aranjamentul divin. Când Isus a fost în trup, El a fost ființă umană perfectă; înainte de acel timp El a fost ființă spirituală perfectă; și de la înviere El este ființă spirituală de cel mai înalt ordin, sau de ordin divin.

    Numai la consacrarea Sa spre moarte, așa cum este reprezentată prin botezul Său — la vârsta de treizeci de ani (după Lege vârsta bărbăției și de aceea timpul corect pentru a se consacra ca om) — a primit El arvuna moștenirii Sale la natură divină (Matei 3:16, 17). Natura umană trebuia să fie consacrată spre moarte înainte de a putea primi chiar și garanția naturii divine.

    Și numai când acea consacrare a fost în realitate dusă la îndeplinire și Și-a sacrificat în realitate natura umană, chiar până la moarte, a devenit Domnul nostru părtaș deplin al naturii divine. După ce a devenit om, El S-a făcut ascultător până la moarte; de aceea Dumnezeu L-a înălțat foarte sus, la natură divină (Filipeni 2:8, 9). Dacă această scriptură este adevărată, înseamnă că El n-a fost înălțat la natură divină până când natura umană a fost în realitate sacrificată — moartă.   ((A180))  

Isus nu a fost o combinație de două naturi.

De două ori,
Isus a experiențat o schimbare de natură.

Jesus38BabeF.jpg (9282 bytes)

"Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege."
           Gal. 4:4

Jesus39Estelle.jpg (10351 bytes)

"Și Cuvântul s-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl."
              Ioan 1:14

Isus a dat un echivalent a ceea ce Adam a pierdut.

Jesus15SamaritanF.jpg (4397 bytes)

"Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia:  sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri."
Evrei 7:26

     Astfel vedem că în Isus n-a existat un amestec de naturi, ci El a avut de două ori experiența unei schimbări de natură: întâi de la spirituală la umană, apoi de la umană la cel mai înalt ordin al naturii spirituale, cel divin; și în fiecare caz a renunțat la una pentru cealaltă.

   În acest distins exemplu de umanitate perfectă, care a stat nepătat în fața lumii până S-a jertfit pentru răscumpărarea ei, vedem perfecțiunea de la care a căzut rasa noastră prin Adam și la care va fi restabilită. Devenind răscumpărarea omului, Domnul nostru Isus a dat echivalentul pentru ceea ce a pierdut omul; și de aceea toată omenirea poate primi iarăși, prin credință în Cristos și prin ascultare de cerințele Lui, nu o natură spirituală, ci o natură umană perfectă, glorioasă — „ce a fost pierdut”.

    Facultățile și puterile perfecte ale ființei umane perfecte pot fi exercitate la nesfârșit și asupra a noi și variate obiecte de interes, iar cunoștința și iscusința pot fi mult crescute; dar nici o astfel de creștere a cunoștinței sau puterii nu va avea ca efect o schimbare de natură, sau n-o va face mai mult decât perfectă. Va fi numai extinderea și dezvoltarea puterilor umane perfecte.

    Creșterea cunoștinței și iscusinței va fi neîndoielnic privilegiul binecuvântat al omului toată eternitatea; totuși el va rămâne om și va învăța doar să folosească mai deplin puterile naturii umane deja posedate. Dincolo de limitele ei nu poate spera să avanseze, și nici nu va dori, dorințele lui fiind limitate la sfera puterilor lui.

   În timp ce Isus ca om a fost o ilustrație a naturii umane perfecte la care va fi restabilită masa omenirii, acum, de la înviere, El este ilustrația naturii glorioase divine, pe care Biserica biruitoare o va împărtăși cu El la înviere.     

"... sunt trupuri cerești și trupuri pământești; dar una este slava celor cerești și alta a celor pamântești."
1 Corinteni 15:40

     Deoarece veacul prezent este dedicat în principal dezvoltării acestei clase, căreia i se oferă o schimbare de natură, și deoarece epistolele apostolice sunt dedicate instruirii acestei „turme mici”, nu trebuie să se tragă ((A181)) concluzia că planurile lui Dumnezeu se termină cu completarea acestei companii alese. Pe de altă parte, nici nu trebuie să mergem la extrema opusă și să presupunem că făgăduințele speciale, de natură divină, corpuri spirituale etc., făcute acestora, sunt scopul lui Dumnezeu pentru toată omenirea.

    Pentru aceștia sunt „făgăduințele nespus de mari și scumpe”, mai presus de celelalte făgăduințe scumpe făcute întregii omeniri. Ca să împărțim drept cuvântul adevărului, noi trebuie să observăm că Scripturile recunosc perfecțiunea naturii divine la „turma mică” și perfecțiunea naturii umane la lumea restabilită, ca fiind două lucruri separate.

Ce este o ființă spirituală?

SpiritF.jpg (1534 bytes)

     Să vedem acum mai amănunțit: ce sunt ființele spirituale, care sunt puterile lor și de ce legi sunt guvernate? Mulți par să gândească, fiindcă nu înțeleg natura unei ființe spirituale, că ea trebuie să fie o simplă legendă, și asupra acestui subiect multă superstiție predomină. Dar Pavel nu pare să aibă o astfel de idee.

    Deși el sugerează că o ființă umană este incapabilă de a înțelege natura mai înaltă, spirituală (1 Corinteni 2:14), totuși el spune clar, ca și cum ar apăra împotriva unor concepții legendare sau superstițioase, că există atât corp spiritual, cât și corp natural (uman), atât unul ceresc, cât și unul pământesc, și o glorie atât a celui pământesc, cât și a celui ceresc.

    Gloria celui pământesc, după cum am văzut, s-a pierdut prin păcatul primului Adam și va fi redată rasei prin Domnul Isus cu Mireasa Lui (Cristosul, Cap și corp) în timpul domniei Milenare. Gloria celui ceresc este deocamdată nevăzută, în afară de cazul când este revelată ochiului credinței de către Spirit prin Cuvânt. Aceste glorii sunt distincte și separate (1 Corinteni 15:38-49).

    Știm într-o măsură ce este corpul natural, pământesc, terestru, deoarece de acesta avem acum, deși numai aproximativ putem aprecia gloria perfecțiunii lui. El este carne, sânge și oase, deoarece „ce este născut din carne este carne”.

   Și ((A182)) deoarece există două feluri distincte de corpuri, știm că acela spiritual, oricum ar fi, nu este compus din carne, sânge și oase: este ceresc, celest, spiritual — „ce este născut din Duh este duh”. Dar ce este un corp spiritual nu știm, pentru că „ce vom fi nu s-a arătat încă; dar . . . vom fi ca EL” — ca Domnul nostru Isus. Ioan 3:6; 1 Ioan 3:2.     

     Nu avem nici o mărturie despre vreo ființă spirituală sau umană care să fi fost vreodată schimbată de la o natură la alta, cu excepția Fiului lui Dumnezeu; și acesta a fost un caz excepțional, pentru un scop excepțional. Când Dumnezeu i-a făcut pe îngeri, fără îndoială că i-a făcut cu intenția să rămână veșnic îngeri, și așa este și cu oamenii, fiecare fiind perfect pe propriul lui plan. Cel puțin Scripturile nu fac nici o aluzie la vreun scop diferit.

    După cum în creația neînsuflețită există o varietate plăcută și aproape nesfârșită, tot așa în creația vie și inteligentă este posibilă aceeași varietate în perfecțiune. Fiecare creatură este glorioasă în perfecțiunea ei; dar, după cum spune Pavel, gloria celor celeste (cerești) este un fel de glorie, și gloria celor terestre (pământești) este altă glorie și este diferită.

Ființele spirituale pot fi prezente, deși sunt invizibile.

ElishaF.jpg (4630 bytes)
Servitorul lui Elisei a văzut îngeri în carele de foc.

Ființele spirituale pot să ia formă umană.

GideonF.jpg (6148 bytes)
Un înger i-a apărut lui Ghedeon.

     Examinând faptele relatate despre Domnul nostru Isus după învierea Sa și despre îngeri care sunt de asemenea ființe spirituale, astfel „interpretând lucruri duhovnicești prin mijloace duhovnicești” (1 Corinteni 2:13 — Noul Testament 1993, subsol — n. e.), putem primi unele informații generale cu privire la ființele spirituale.  

    Întâi, îngerii pot fi și sunt adesea prezenți, deși invizibili. „Îngerul DOMNULUI tăbărăște în jurul celor care se tem de El”; și „Nu sunt ei oare toți duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moșteni mântuirea?” (Psalmul 34:7; Evrei 1:14).

    Au slujit ei vizibil sau invizibil? Fără îndoială că în felul din urmă. Elisei era înconjurat de o oaste de asirieni; servul lui se temea; Elisei s-a rugat Domnului, ochii tânărului s-au deschis și a văzut de jur ((A183)) împrejurul lor munții plini de care și călăreți de foc (sau ca focul). Iarăși, în timp ce pentru Balaam îngerul a fost invizibil, măgarul l-a văzut fiindcă i-au fost deschiși ochii.

     În al doilea rând, îngerii pot primi corpuri umane și pot apărea ca oameni. Astfel Domnul cu doi îngeri i-au apărut lui Avraam, care le-a pregătit o cină din care ei au mâncat. La început Avraam a presupus că sunt trei oameni și numai când erau gata de plecare a descoperit că unul din ei era Domnul, iar ceilalți doi erau îngeri, care după aceea au coborât în Sodoma și l-au eliberat pe Lot (Geneza 18:1, 2).

    Un înger i-a apărut ca om lui Ghedeon, dar după aceea s-a descoperit. Un înger a apărut tatălui și mamei lui Samson și ei au gândit că este om, până când s-a înălțat la cer în flacăra de pe altar. Judecătorii 6:11-22; 13:20.

Ființele spirituale sunt glorioase și strălucitoare.

Paul2.jpg (12026 bytes)
Saul
din Tars

  "... pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul celor ce erau cu mine o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14  Am căzut cu toții la pământ și eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: „Saul, Saul, pentru ce Mă prigonești? Îți este greu să lovești, cu piciorul împotriva unor țepușe.”
Fapte 26:13,14
Paul4.jpg (4600 bytes)

     În al treilea rând, ființele spirituale sunt glorioase în starea lor normală, și frecvent se spune despre ele că sunt glorioase și strălucitoare. Înfățișarea îngerului care a înlăturat piatra de la ușa mormântului era „asemenea fulgerului”.

    Daniel a prins o sclipire a unui corp spiritual pe care l-a descris, spunând: Ochii lui erau ca niște flăcări de foc, fața asemenea fulgerului, iar brațele și picioarele semănau cu niște bronz lustruit, și glasul cuvintelor lui ca vuietul unei mari mulțimi. Daniel a căzut în fața lui ca mort (Daniel 10:6, 10, 15, 17).

    Saul din Tars a prins o sclipire asemănătoare a corpului glorios al lui Cristos, care strălucea mai presus de strălucirea soarelui în miezul zilei. Saul și-a pierdut vederea și a căzut la pământ.

     Până acum am văzut că sunt ființe spirituale cu adevărat glorioase; totuși, dacă oamenilor nu li s-ar fi deschis ochii să le vadă, sau dacă ele nu apăreau în carne ca oameni, ele ar fi fost invizibile pentru oameni. Această concluzie se confirmă mai departe când examinăm detaliile deosebite ale acestor manifestări.

   Domnul a fost văzut numai de Saul, oamenii care călătoreau cu el auzind vocea, dar nevăzând pe nimeni (Faptele 9:7). Oamenii care erau cu ((A184)) Daniel n-au văzut ființa glorioasă pe care el o descrie, dar i-a cuprins o mare frică și au fugit de s-au ascuns.

    Iarăși, această ființă glorioasă a spus: „Căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile” (Daniel 10:13).

    A căzut Daniel, omul preaiubit de Domnul, ca mort în fața acestuia, căruia căpetenia Persiei i s-a împotrivit douăzeci și una de zile? Cum așa? Desigur că el nu i-a apărut în glorie căpeteniei! Nu; ori acesta a fost prezent cu el invizibil, ori i-a apărut ca om.

    Domnul nostru de la învierea Sa este o ființă spirituală; prin urmare, aceleași puteri pe care le găsim ilustrate prin îngeri (ființe spirituale) trebuie să le aibă și El. Și acesta este cazul, după cum vom vedea mai pe larg într-un capitol următor.   

Naturile spirituale și umane sunt deosebite.

     Astfel găsim că Scripturile privesc natura umană și spirituală separate și distincte, și nu dau nici o dovadă că una o produce sau o dezvoltă pe cealaltă, ci, dimpotrivă, ele arată că numai puțini vor fi vreodată schimbați de la natura umană la cea divină, la care Isus, Capul lor, a fost deja înălțat.

    Iar această remarcabilă și specială trăsătură din planul lui Iehova este pentru scopul remarcabil și special de a-i pregăti pe aceștia ca agenți ai lui Dumnezeu, pentru marea lucrare viitoare de restabilire a tuturor lucrurilor.

    Să examinăm acum termenii

Starea "muritoare"
înseamnă că moartea este posibilă.

Grave1.jpg (10620 bytes)

Stare muritoare și nemuritoare.

     Vom găsi adevărata lor semnificație în armonie exactă cu ceea ce am învățat din compararea declarațiilor Bibliei referitoare la ființele umane și spirituale, și la făgăduințele pământești și cerești. Acestor cuvinte li se dau de obicei sensuri foarte nesigure, iar ideile greșite despre sensurile lor produc vederi eronate despre subiectele de care ele sunt legate, atât în general cât și în utilizarea scripturală.

((A185))

    Stare „muritoare” înseamnă starea sau condiția de a fi supus morții; nu condiția de moarte, ci condiția în care moartea este o posibilitate.

    „Nemurire” înseamnă starea sau condiția de a nu fi supus morții; nu numai condiția de eliberare din moarte, ci condiția în care moartea este o imposibilitate.

     Ideea comună, dar eronată, despre starea muritoare este că aceasta e o stare sau condiție în care moartea este inevitabilă, în timp ce ideea comună despre semnificația nemuririi este mai aproape de cea corectă.

"Nemurire"
înseamnă că moartea este imposibilă.

Mulți confundă starea muritoare cu nemurirea.

     Cuvântul nemuritor înseamnă care nu este muritor; deci, însăși construcția cuvintelor indică definițiile lor adevărate. Datorită predominării unei idei greșite despre cuvântul muritor, atât de mulți se încurcă atunci când încearcă să stabilească dacă Adam a fost muritor sau nemuritor înainte de încălcare.

    Ei raționează că dacă ar fi fost nemuritor, Dumnezeu n-ar fi spus, „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”, fiindcă este imposibil ca o ființă nemuritoare să moară. Aceasta este o concluzie logică. Pe de altă parte, spun ei, dacă el ar fi fost muritor, în ce ar fi putut consta amenințarea sau pedeapsa declarației „vei muri negreșit”, deoarece, fiind muritor (conform definiției lor eronate), el oricum n-ar fi putut evita moartea?

Viața celor muritori este susținută de elemente exterioare.

 

     Se va observa că dificultatea constă în sensul fals dat cuvântului muritor. Aplicați definiția cea corectă și totul este clar. Adam a fost muritor — adică, într-o condiție în care moartea a fost o posibilitate. El a avut viață în măsură deplină și perfectă, totuși nu viață inerentă.

    Viața lui a fost susținută de „toți pomii din grădină”, în afară de pomul cel oprit; și cât timp a continuat în ascultare și în armonie cu Creatorul său, viața i-a fost sigură — elementele susținătoare nu i-au fost refuzate. Astfel văzut, Adam a avut viață; și moartea a fost cu totul evitabilă, deși el a fost în așa condiție încât moartea a fost posibilă — el a fost muritor.

((A186))

Adam1F.jpg (3944 bytes)

     Atunci se ridică întrebarea: dacă Adam a fost muritor și în încercare, a fost el în încercare pentru nemurire? Răspunsul general ar fi: da. Noi răspundem: nu. Încercarea lui a fost pentru a se vedea dacă era vrednic sau nevrednic de continuarea vieții și binecuvântărilor deja posedate. Deoarece nicăieri n-a fost făgăduit că dacă era ascultător el devenea nemuritor, noi suntem obligați să lăsăm orice asemenea speculații în afara discuției.

    Lui i s-a făgăduit continuarea binecuvântărilor de care se bucura atunci, atâta vreme cât era ascultător, și a fost amenințat cu pierderea tuturor — cu moartea — dacă era neascultător. Ideea falsă despre sensul cuvântului muritor îi face în general pe oameni să tragă concluzia că toate ființele care nu mor sunt nemuritoare.

    De aceea ei includ în această clasă pe Tatăl nostru ceresc, pe Domnul nostru Isus, pe îngeri și toată omenirea. Aceasta este totuși o eroare: marea masă a omenirii salvată din cădere, precum și îngerii din ceruri vor fi întotdeauna muritori; deși într-o condiție de perfecțiune și fericire, ei vor fi întotdeauna de acea natură muritoare care ar putea suferi moartea, plata păcatului, dacă ar comite păcat.

    Siguranța existenței lor va fi condiționată, cum a fost a lui Adam, de ascultarea de atotînțeleptul Dumnezeu, a cărui dreptate, iubire și înțelepciune, și a cărui putere de a face ca toate să lucreze împreună pentru binele celor care-L iubesc și-L servesc, vor fi fost pe deplin demonstrate prin felul în care a procedat cu păcatul în timpul prezent.

Numai natura divină este nemuritoare.
Marea masă a omenirii va ramânea muritoare pentru totdeauna.

Satan va fi distrus,
ceea ce dovedește că îngerii sunt muritori.

     Nicăieri în Scripturi nu este declarat că îngerii sunt nemuritori, nici că omenirea restabilită va fi nemuritoare. Dimpotrivă, nemurirea îi este atribuită naturii divine — inițial numai lui Iehova, după aceea Domnului nostru Isus în starea Lui mult înălțată prezentă și în sfârșit prin făgăduință Bisericii, corpul lui Cristos, când va fi glorificat cu El. 1 Timotei 6:16; Ioan 5:26; 2 Petru 1:4; 1 Corinteni 15:53, 54.

     Avem mărturii nu numai că nemurirea aparține doar naturii  divine,  dar și dovada că îngerii sunt muritori, în ((A187)) faptul că Satan, care odată a fost o căpetenie între ei, va fi nimicit (Evrei 2:14). Faptul că el poate fi nimicit dovedește că îngerii ca și clasă sunt muritori.

     Astfel considerat, vedem că atunci când păcătoșii incorigibili vor fi înlăturați, atât ființele nemuritoare cât și cele muritoare vor trăi veșnic în bucurie, fericire și iubire —  prima  clasă posedând o natură fără posibilitatea de a muri, având viață inerentă — viață în ei înșiși (Ioan 5:26), cea din urmă având o natură susceptibilă de moarte, totuși nedând nici un motiv de moarte, datorită perfecțiunii ființei și a cunoașterii răului și răutății păcatului.

    Ei, fiind aprobați de legea lui Dumnezeu, vor fi veșnic aprovizionați cu acele elemente care sunt necesare ca să-i mențină în perfecțiune și nu vor muri niciodată.

Omul fiind muritor distruge doctrina chinului vesnic.

"Sufletul care păcătuiește, acela
va muri
."

     Cunoașterea corectă a sensului termenilor muritor și nemuritor și a utilizării lor în Scripturi nimicește însăși temelia doctrinei chinului veșnic. Ea se bazează pe teoria nescripturală că Dumnezeu a creat pe om nemuritor, că el nu poate înceta de a exista și că Dumnezeu nu-l poate nimici; deci argumentul este că aceia incorigibili trebuie să trăiască în continuare undeva și cumva; și concluzia este că deoarece ei nu sunt în armonie cu Dumnezeu, eternitatea lor trebuie să fie o eternitate de suferință.

    Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că El a făcut pregătiri împotriva unei astfel de perpetuări a păcatului și păcătoșilor; că omul este muritor și că pedeapsa deplină a păcatului voit împotriva luminii și cunoștinței depline nu va fi o viață în chin, ci o a doua moarte. „Sufletul care păcătuiește, acela va muri.”

„Cine ești tu, omule, ca să răspunzi
împotriva lui Dumnezeu?”
Romani 9:20

    Ideea greșită a unora este că dreptatea cere ca Dumnezeu să nu facă nici o diferență în acordarea favorurilor printre creaturile Sale; că, dacă El ridică pe una ((A188)) la o poziție înaltă, după dreptate El trebuie să facă la fel pentru toate, dacă nu se poate arăta că unele și-au pierdut drepturile, caz în care acestea pe drept ar putea fi destinate pentru o poziție mai joasă.

Dumnezeu a avut dreptul să-L creeze pe Isus mai presus decât pe îngeri.

    Dacă acest principiu ar fi cel corect, ar arăta că Dumnezeu n-a avut nici un drept să-L creeze pe Isus mai presus decât pe îngeri și apoi să-L mai înalțe, la natură divină, dacă n-a intenționat să facă același lucru pentru toți îngerii și pentru toți oamenii.

    Și ca să ducem principiul și mai departe, dacă unii oameni vor fi mult înălțați și făcuți părtași naturii divine, în cele din urmă toți oamenii trebuie să fie înălțați la aceeași poziție. Și de ce să nu se ducă principiul la limita lui extremă și să se aplice aceeași lege a progresiei la creația animală și la insecte, și să se spună că, deoarece toate sunt creații ale lui Dumnezeu, toate trebuie în cele din urmă să ajungă pe cel mai înalt plan de existență — natura divină? Aceasta este o absurditate evidentă, dar din acest principiu presupus este o deducție tot atât de rațională ca și oricare alta.

Galalxy7.jpg (15555 bytes)

     Poate că nimeni n-ar fi înclinat să ducă această presupunere eronată atât de departe. Totuși, dacă ar fi un principiu bazat pe simpla justiție, unde s-ar putea opri și totuși să fie just? Și dacă într-adevăr așa ar fi planul lui Dumnezeu, unde ar fi varietatea plăcută din toate lucrările Lui? Dar planul lui Dumnezeu nu este așa.

    Toată natura, atât însuflețită cât și neînsuflețită, arată gloria și diversitatea puterii și înțelepciunii divine. Și după cum „cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” în minunată varietate și frumusețe, cu mult mai mult creația Lui inteligentă va arăta în varietate gloria superioară a puterii Lui. Astfel tragem noi concluzia — din învățătura expresă a Cuvântului lui Dumnezeu, din rațiune și din analogiile naturii.

Dreptatea înțeleasă.

     Este foarte important să avem idei corecte despre dreptate. O favoare nu trebuie niciodată să fie socotită ca o ((A189)) recompensă pe drept meritată. Un act de simplă dreptate nu este o ocazie de recunoștință specială și nu este nici vreo dovadă de iubire; dar Dumnezeu Își arată marea iubire pentru făpturile Sale printr-un lanț nesfârșit de favoruri nemeritate, care trebuie să provoace ca răspuns iubirea și lauda din partea lor.

Mouse.jpg (34144 bytes)

     Dumnezeu avea dreptul, dacă voia, să ne facă numai creaturi cu viață scurtă, chiar dacă n-am fi păcătuit niciodată. Așa a făcut pe unele dintre creaturile Sale inferioare. El ne-ar fi putut permite să ne bucurăm de binecuvântările Lui pentru un timp, iar apoi, fără nedreptate, ne-ar fi putut șterge pe toți din existență. De fapt, chiar așa o existență scurtă ar fi o favoare. În definitiv numai prin favoarea Lui avem noi existență.

   Aspirația lui Lucifer
   "Cum ai căzut din cer, stea strălucitoare, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pământ, tu, care jubjugai popoarele! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui până la ceruri, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de scaunul lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării, în adâncimile miazănoaptei;
   Isaia
14:12,13

     Cu cât mai mare favoare este răscumpărarea existenței odată pierdute prin păcat! Și mai mult, prin favoarea lui Dumnezeu suntem noi oameni, nu animale; numai prin favoarea lui Dumnezeu îngerii sunt ca natură puțin mai presus decât oamenii; și de asemenea prin favoarea lui Dumnezeu Domnul Isus și mireasa Lui devin părtași naturii divine.  

    Prin urmare, se cade tuturor creaturilor Sale inteligente să primească pline de recunoștință orice le acordă Dumnezeu. Orice alt spirit merită pe drept condamnare, și, dacă cineva se complace în el, va sfârși în înjosire și nimicire. Un om n-are nici un drept să aspire a fi înger, nefiind niciodată invitat la acea poziție; un înger n-are nici un drept să aspire la natură divină, nefiindu-i niciodată oferită.

    Aspirația mândriei lui Satan a fost cea care i-a adus înjosirea și va sfârși cu nimicirea lui (Isaia 14:14).

„Oricine se înalță va fi smerit; și oricine se smerește va fi înălțat” (Luca 14:11), dar nu în mod necesar la cea mai înaltă poziție.

 

 

 

Abraham5StarsA.jpg (8613 bytes)
Avraam

     În parte datorită ideilor false de dreptate și în parte datorită altor cauze, subiectul alegerii așa cum este învățat în Scripturi a fost ocazie de multă dispută și neînțelegere. Puțini vor nega faptul că Scripturile învață despre alegere; dar exact pe ce principiu este bazată alegerea sau ((A190)) selecționarea, este o problemă de considerabilă diferență de opinie, unii pretinzând că este o alegere arbitrară, necondiționată, iar alții că este condiționată. Există o măsură de adevăr, credem noi, în ambele aceste păreri.

    O alegere din partea lui Dumnezeu este expresia selectării pentru un anumit scop, funcție sau stare. Dumnezeu a ales sau a hotărât ca unele dintre creaturile Sale să fie îngeri, unele să fie oameni, unele să fie animale, păsări, insecte etc., iar unele să fie de propria Sa natură, natura divină. Și chiar dacă Dumnezeu selectează după anumite condiții pe toți care vor fi admiși la natură divină, totuși nu se poate spune că aceștia o merită mai mult decât alții, căci orice creatură, pe oricare plan, numai prin favoare are existență.

     „Așadar, nu depinde nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care arată milă” — bunătate sau favoare (Romani 9:16). Nu fiindcă aleșii au fost mai buni decât alții le-a făcut Dumnezeu invitația la natură divină, căci El a trecut pe lângă îngerii care nu păcătuiseră și a chemat la onorurile divine pe unii din păcătoșii răscumpărați. Dumnezeu are dreptul să facă așa cum Îi place cu ce este al Său, și El vrea să-Și exercite acest drept pentru realizarea planurilor Sale.    

Potter1.jpg (7009 bytes)

Nu are putere olarul asupra lutului?

Potter2.jpg (6651 bytes)

Atunci, deoarece tot ce avem este prin favoare divină, „Cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva lucrul făcut va zice celui care l-a format: «Pentru ce m-ai făcut așa?» Nu are olarul stăpânire pe lutul său . . . să facă un vas pentru cinste și un altul pentru necinste” — sau pentru mai puțină cinste?
(Romani 9:20, 21).

    Toate au fost create prin aceeași putere divină — unele să aibă natură mai înaltă și cinste mai mare, iar altele să aibă natură mai joasă și cinste mai mică.

    „Așa vorbește DOMNUL, Sfântul lui Israel și Făcătorul său [al omului]: «Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei și pentru lucrarea mâinilor Mele? Eu am făcut pământul, și am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile și am așezat toată ((A191)) oștirea lor.»” „Căci așa vorbește DOMNUL, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt DOMNUL, și nu este altul!»” (Isaia 45:11, 12, 18 — Cornilescu).

     Nimeni nu are dreptul să-I dicteze lui Dumnezeu. Dacă El a întărit pământul, dacă l-a întocmit nu ca să fie pustiu, ci l-a făcut ca să fie locuit de oameni restabiliți, perfecți, cine suntem noi ca să răspundem împotriva lui Dumnezeu și să spunem că este nedrept să nu le schimbe natura și să nu-i facă pe toți părtași unei naturi spirituale, fie ca îngerii, fie ca propria Sa natură, divină?

    Cu cât se cuvine mai mult să venim cu umilință la Cuvântul lui Dumnezeu și să „întrebăm” despre lucrurile viitoare, decât să „poruncim” sau să susținem că El trebuie să realizeze ideile noastre? Doamne, ferește pe servii Tăi de păcatele mândriei, ca să nu pună stăpânire peste noi. Nici unul din copiii lui Dumnezeu, credem noi, nu va dicta Domnului cu bună știință; totuși, cât de ușor, și aproape fără să-și dea seama, mulți cad în această eroare.

Rasa umană sunt copiii lui Dumnezeu, creați de El lucrarea mâinilor Lui.

     Neamul omenesc sunt copiii lui Dumnezeu prin creare — lucrarea mâinilor Lui — și planul Său referitor la ei este clar revelat în Cuvântul Său. Pavel spune că primul om (care a fost un model a ceea ce va fi omenirea când va fi perfectă) a fost din pământ, pământesc; și urmașii lui, cu excepția Bisericii Evanghelice, la înviere vor fi tot pământești, umani, adaptați pentru pământ (1 Corinteni 15:38, 44).

    David spune că omul a fost făcut numai cu puțin mai prejos decât îngerii și a fost încoronat cu slavă, cinste, stăpânire etc. (Psalmul 8:4-8). Și Petru, Domnul nostru și toți profeții de la începutul lumii, declară că omenirea va fi restabilită la acea perfecțiune glorioasă și iarăși va avea stăpânire asupra pământului cum a avut Adam, reprezentantul ei. Faptele 3:19-21.   

 

Close1.jpg (4491 bytes)
Close2.jpg (6357 bytes)
Close3.jpg (4255 bytes)

    Aceasta este partea pe care a ales-o Dumnezeu pentru omenire. Și ce parte glorioasă!

    Închideți ochii pentru o clipă ((A192)) la scenele de suferință și durere, degradare și întristare care încă predomină datorită păcatului, și zugrăviți-vă în minte gloria pământului perfect.

    Nici o pată de păcat nu strică armonia și pacea unei societăți perfecte; nici un gând amar, nici o privire sau vorbă aspră; iubirea, izvorând din fiecare inimă, întâlnește un răspuns asemănător în toate celelalte inimi, și bunăvoința marchează fiecare act.

    Acolo nu va mai fi deloc boală, nici durere, nici suferință și nici vreo dovadă de decădere — nici măcar frica de asemenea lucruri. Gândiți-vă la toate imaginile de sănătate și frumusețe comparativă a formei și trăsăturilor omenești pe care le-ați văzut vreodată, și aflați că omenirea perfectă va fi de o frumusețe superioară acestora.

    Puritatea interioară și perfecțiunea mintală și morală vor marca și ilumina fiecare față strălucitoare. Așa va fi societatea pământului; iar celor care plâng datorită pierderii cuiva, li se vor șterge toate lacrimile când vor vedea lucrarea învierii completă. Apocalipsa 21:4.

 

Omul va fi absorbit și fermecat de slava de pe planul uman.

FlowerRose3.jpg (15468 bytes)

După cum Dumnezeu se bucură în perfecțiune, așa se va bucura și omul.

 

 

Flower9.jpg (2124 bytes)
Flower7.jpg (2137 bytes)
Flower10.jpg (15686 bytes)
FlowerRose4.jpg (30082 bytes)

     Și aceasta este numai schimbarea în societatea umană. Amintim de asemenea că pământul, care a fost „făcut ca să fie locuit” de o astfel de rasă de ființe, va fi o locuință potrivită și plăcută pentru ele, așa cum este reprezentat prin paradisul edenic în care a fost plasat omul reprezentativ la început.

    Paradisul va fi restabilit. Pământul nu va mai produce spini și mărăcini și nu va mai cere sudoarea frunții omului ca să-i dea pâinea, ci „pământul își va da [ușor și natural] rodul”. „Pustietatea . . . va înflori ca trandafirul”; creația animală inferioară vor fi servi perfecți, de bună voie și supuși; natura, cu toată varietatea ei plăcută, va chema pe om din toate direcțiile să caute și să cunoască gloria, puterea și iubirea lui Dumnezeu, iar mintea și inima se vor bucura în El.

    Dorința febrilă după ceva nou, care acum predomină, nu este o stare naturală, ci anormală, datorită imperfecțiunilor noastre și prezentelor condiții de mediu nesatisfăcătoare. Nu este asemenea lui Dumnezeu să tânjim neîncetat după ((A193)) ceva nou. Cele mai multe lucruri sunt vechi pentru Dumnezeu; și El se bucură cel mai mult în acelea care sunt vechi și perfecte.

   Așa va fi și cu omul când va fi restabilit la chipul lui Dumnezeu. Omul perfect nu va cunoaște sau aprecia pe deplin și deci nu va prefera gloria ființei spirituale, prin faptul că este de natură diferită, întocmai cum peștii și păsările, pentru același motiv, fiecare preferă și le place cel mai mult propria lor natură și element.

    Omul va fi atât de absorbit și extaziat de gloria care-l va înconjura pe plan uman, încât nu va avea nici aspirație, nici preferință pentru altă natură sau alte condiții decât cele posedate. O privire în experiența prezentă a Bisericii va ilustra aceasta.

    „Cât de greu”, cu ce dificultate, vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care sunt bogați în bunurile acestei lumi. Puținele bunuri posedate, chiar sub domnia prezentă a răului și a morții, așa captivează natura umană, încât avem nevoie de ajutor special de la Dumnezeu pentru a ne ține ochiul și scopul fixat pe făgăduințele spirituale.         

Care este planul lui Dumnezeu pentru Biserica creștină?

    Faptul că Biserica creștină, corpul lui Cristos este o excepție în planul general al lui Dumnezeu pentru omenire este evident din declarația că alegerea ei a fost hotărâtă în planul divin înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4,5), când Dumnezeu nu numai că a prevăzut căderea omenirii în păcat, dar a și hotărât dinainte îndreptățirea, sfințirea și glorificarea acestei clase, pe care în timpul Veacului Evanghelic o cheamă din lume ca să se conformeze chipului Fiului Său, pentru a fi părtași la natura divină și moștenitori ai Împărăției Milenare împreună cu Cristos Isus, pentru stabilirea dreptății și păcii universale. Romani 8:28-31.

Biserica este aleasă cu un scop.

Clasa Bisericii este aleasă pe bază de încercare individuală și prin învingere individuală.

     Aceasta arată că alegerea sau selecția Bisericii a fost un lucru hotărât dinainte din partea lui Dumnezeu, dar, notați, nu este o alegere necondiționată a membrilor individuali ai Bisericii. Dumnezeu a hotărât înainte de întemeierea lumii să se aleagă o astfel de companie pentru un astfel de scop într-un timp specific — Veacul ((A194)) Evanghelic.

    Deși nu ne putem îndoi că Dumnezeu a putut prevedea activitatea fiecărui membru individual al Bisericii și a putut ști dinainte chiar care vor fi vrednici și, prin urmare, vor constitui pe membrii acestei „turme mici”, totuși nu acesta este modul în care Cuvântul lui Dumnezeu prezintă doctrina alegerii.

    Nu ideea unei predestinări individuale au căutat apostolii s-o transmită, ci faptul că în scopul lui Dumnezeu a fost hotărâtă dinainte o clasă care să ocupe poziția aceasta onorabilă, a cărei alegere va fi pe condiții de severe încercări ale credinței și ascultării, și de jertfire a privilegiilor pământești etc., chiar până la moarte.

    Astfel, printr-o încercare individuală și prin „biruință” individuală, membrii individuali ai clasei dinainte hotărâte sunt aleși sau acceptați în toate binecuvântările și beneficiile dinainte hotărâte de Dumnezeu pentru această clasă.

"Slăvit" înseamnă "Onorat."

 

Jesus7EstellePlanet.jpg (7982 bytes)

    Cuvântul „slăvit”, în Romani 8:30, din cuvântul grecesc doxazo, înseamnă onorat. Poziția pentru care se alege Biserica este una de mare onoare.  Nici un om nu s-ar putea gândi să aspire la o așa mare onoare. Chiar și Domnul nostru Isus a fost invitat înainte de a aspira la ea, după cum citim: „Tot așa și Hristos nu Și-a luat singur slava [doxazo — onorat] de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel care I-a zis: «Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut»”.

    Așa a onorat Tatăl ceresc pe Domnul nostru Isus; și toți din corpul ales, care vor fi moștenitori împreună cu El, vor fi astfel onorați prin favoarea lui Iehova. Biserica, asemenea Capului ei, trăiește experiența începutului de „onoare” când este concepută de Dumnezeu la natură spirituală prin cuvântul adevărului (Iacov 1:18), și va intra complet în onoare când se va naște din Spirit, ființe spirituale — în chipul Capului glorificat.

     Cei pe care astfel îi va onora Dumnezeu trebuie să fie perfecți și curați; și deoarece noi am fost prin moștenire păcătoși, El nu numai că ne-a chemat sau invitat la onoare, dar și S-a îngrijit de ((A195)) îndreptățirea din păcat prin moartea Fiului Său, pentru a ne face în stare să primim onoarea la care ne cheamă.     

Chemați, aleși,
și credincioși.

Bible17JulieF.jpg (2439 bytes)

     În alegerea turmei mici Dumnezeu face o chemare foarte generală — „mulți sunt chemați”. Nu toți sunt chemați. La început chemarea a fost limitată la Israel după trup, în timpul misiunii Domnului nostru; dar acum toți cei pe care servii lui Dumnezeu îi întâlnesc (Luca 14:23) sunt îndemnați sau zoriți (nu obligați) să vină la acest ospăț special de favoare.

    Dar chiar și aceia care aud și vin nu sunt toți vrednici. Hainele de nuntă (dreptatea lui Cristos atribuită) sunt asigurate, dar unii nu le vor purta și trebuie să fie respinși; iar dintre aceia care îmbracă hainele îndreptățirii și care primesc onoarea de a fi concepuți la o natură nouă, unii nu-și asigură chemarea și alegerea prin credincioșie față de legământul lor. Despre cei vrednici să apară cu Mielul în glorie se spune: „cei chemați, aleși și credincioși”. Apocalipsa 14:1; 17:14.

Chemarea este condiționată.

Bible19Jerry.jpg (3525 bytes)

     Chemarea este adevărată; hotărârea lui Dumnezeu de a alege și a înălța o Biserică nu se schimbă; dar a face parte din această clasă aleasă este condiționat. Toți cei care vreau să aibă parte de onorurile predestinate trebuie să îndeplinească condițiile chemării.

„Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduință pentru intrarea în odihna Lui, nici unul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă” (Evrei 4:1).

    Deși marea favoare nu este a celui care vrea, nici a celui care aleargă, ea este pentru cel care vrea și pentru cel care aleargă, când este chemat.

     După ce astfel am justificat în mod clar, credem noi, dreptul și scopul absolut al lui Dumnezeu de a face ceea ce vrea cu ce este al Său, atragem atenția asupra faptului că principiul care caracterizează acordarea tuturor favorurilor lui Dumnezeu este binele general.

Nu există amestec de naturi.

     În timp ce, prin urmare, pe autoritatea Scripturilor socotim ca un fapt stabilit că natura umană și cea spirituală  sunt separate și distincte    amestecarea ((A196)) celor două naturi nu este deloc parte din scopul lui Dumnezeu, ci ar fi o imperfecțiune, și că schimbarea unei naturi în alta nu este o regulă, ci o excepție, în singurul caz al Cristosului — devine o problemă de adânc interes să aflăm cum va fi realizată schimbarea, pe ce condiții se poate ajunge la ea și în ce manieră va fi efectuată.    

Schimbarea de natură de la uman la divin este o răsplată.

Jesus37Resur.jpg (11749 bytes)
"A înviat."

     Condițiile prin care Biserica poate fi înălțată cu Domnul ei la natură divină (2 Petru 1:4) sunt exact aceleași condiții prin care El a primit-o; urmând întocmai pe urmele pașilor Lui (1 Petru 2:21), prezentându-se pe sine ca jertfă vie așa cum a făcut El, iar apoi îndeplinind cu credincioșie acel angajament de consacrare până când jertfa se sfârșește în moarte.

    Această schimbare de natură, de la umană la divină, se dă ca răsplată celor care în timpul Veacului Evanghelic jertfesc natura umană cu toate interesele, speranțele și scopurile ei prezente și viitoare, așa cum a făcut Domnul nostru — chiar până la moarte.

    Aceștia se vor trezi la înviere, nu pentru a avea parte cu restul omenirii în binecuvântata restabilire la perfecțiune umană și la toate binecuvântările care o vor însoți, ci pentru a avea parte de asemănarea, gloria și bucuria Domnului, ca părtași cu El la natură divină. Romani 8:17; 2 Timotei 2:12.

Noua Natură: Conceperea,
și apoi Nașterea.

Baptism1.jpg (13827 bytes)
Botezul cu Apă

     Începutul și dezvoltarea naturii noi este asemănată cu începutul și dezvoltarea vieții umane. După cum în cazul acesta există o concepere și apoi o naștere, tot așa este și în celălalt caz. Despre sfinți se spune că sunt concepuți de Dumnezeu prin cuvântul adevărului (1 Petru 1:3; 1 Ioan 5:18; Iacov 1:18).

     Adică, ei primesc primul impuls în viața divină de la Dumnezeu prin Cuvântul Său. Fiind îndreptățiți liber prin credința în răscumpărare, când ei aud chemarea „aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, [răscumpărată, îndreptățită — și prin urmare] plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă” (Romani 12:1), și când, în ascultare de acea chemare, ei își consacră pe deplin lui Dumnezeu ((A197)) umanitatea îndreptățită, o jertfă vie, alături de aceea a lui Isus, atunci ea este acceptată de Dumnezeu; și chiar cu acel act începe viața spirituală.

    Aceștia constată imediat că gândesc și acționează așa cum îi îndeamnă mintea nouă [transformată], chiar până la răstignirea dorințelor omenești. Din momentul consacrării aceștia sunt socotiți de Dumnezeu „creații noi”.

Dezvoltarea
"Noii Creații"
embrionare

Bible16Student.jpg (2841 bytes)

     Astfel, pentru aceste „creații noi” în embrion, cele vechi [dorințe, speranțe, planuri omenești etc.] trec și toate devin noi. „Noua creație” în embrion continuă să crească și să se dezvolte, în timp ce vechea natură umană, cu speranțele, dorințele ei etc., este răstignită.

    Aceste două procese progresează simultan, de când începe consacrarea până când rezultă moartea celei umane și nașterea celei spirituale. Pe măsură ce Spiritul lui Dumnezeu prin Cuvântul Său continuă să dezvăluie tot mai mult din planurile Sale, El ne învie astfel chiar și trupurile noastre muritoare (Romani 8:11), făcând aceste trupuri muritoare în stare să facă serviciu pentru El; dar la timpul cuvenit vom avea corpuri noi — spirituale, cerești, adaptate în toate privințele minții noi, divine.

Prima Înviere

     Nașterea „noii creații” este la înviere (Coloseni 1:18); și învierea acestei clase este denumită întâia înviere (sau aleasă) (Apocalipsa 20:6). Trebuie amintit că noi nu suntem în realitate ființe spirituale până la înviere, deși de când primim spiritul înfierii suntem socotiți ca atare (Romani 8:23-25; Efeseni 1:13,14; Romani 6:10, 11). Când vom deveni în realitate ființe spirituale, adică vom fi născuți din spirit, nu vom mai fi ființe de carne, deoarece „ce este născut din Duh este duh”.

Consacrarea

     Nașterea la natură spirituală prin înviere trebuie tot atât de sigur să fie precedată de o concepere de Spirit la consacrare, precum nașterea trupului este precedată de o concepere de trup. Toți cei născuți din trup în asemănarea primului Adam, cel pământesc, au fost întâi concepuți de ((A198)) trup; dar unii au fost concepuți din nou, de Spiritul lui Dumnezeu prin cuvântul adevărului, pentru ca la timpul cuvenit să poată fi născuți din Spirit în asemănare cerească la întâia înviere: „După cum am purtat chipul celui făcut din țărână, tot așa [noi, Biserica] vom purta și chipul Celui ceresc” — dacă nu va fi o cădere. 1 Corinteni 15:49; Evrei 6:6.

Înnoirea minților voastre
o lucrare transformatoare
"Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă."
Romani 12:1

     Deși acceptarea chemării cerești și consacrarea noastră în ascultare de ea se hotărăște într-un anumit moment, aducerea fiecărui gând în armonie cu mintea lui Dumnezeu este o lucrare treptată; este o înclinare treptată spre cer a ceea ce în mod natural se înclină spre pământ. Apostolul numește acest proces lucrare de transformare, spunând:

„Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați [la natura cerească], prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită”.
Romani 12:2.

     Trebuie să se observe că aceste cuvinte ale apostolului nu sunt adresate lumii necredincioase, ci acelora pe care El îi recunoaște ca frați, cum se arată în versetul precedent — „Vă îndemn, dar, fraților . . . să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.

Transformarea
caracterului și a naturii.

TabAltar.jpg (7871 bytes)
Altar de sacrificiu

 

 

 

 

Church1C.jpg (6466 bytes)

    În mod obișnuit se crede că atunci când un om se convertește sau se întoarce de la păcat la dreptate și de la necredință și opoziție față de Dumnezeu la încredere în El, aceea este tranformarea despre care a vorbit Pavel. Adevărat, aceea este o mare schimbare — o transformare, dar nu este acea transformare la care se referă aici Pavel.

     Aceea este o transformare a caracterului; dar Pavel se referă la o transformare a naturii, promisă credincioșilor din timpul Veacului Evanghelic pe anumite condiții, și el îi îndemna pe credincioși să îndeplinească acele condiții. Dacă n-ar fi avut loc deja o astfel de transformare a caracterului la acei cărora li se adresa, nu i-ar fi putut numi frați — și încă frați care aveau ceva „sfânt și plăcut ((A199)) lui Dumnezeu” pentru a-I oferi de jertfă, pentru că numai cei îndreptățiți prin credința în răscumpărare sunt socotiți de Dumnezeu ca sfinți și plăcuți.

     Transformarea naturii rezultă la aceia care în timpul Veacului Evanghelic își prezintă umanitatea îndreptățită ca jertfă vie, așa cum Isus Și-a prezentat umanitatea perfectă ca jertfă, depunând tot dreptul și pretenția la existența umană viitoare, precum și ignorând satisfacerea privilegiilor, drepturilor etc. umane prezente. Primul lucru sacrificat este voința umană; și de atunci încolo noi nu suntem conduși nici de voința noastră proprie, nici de vreo altă voință umană, ci numai de voința divină.

     Voința divină devine voința noastră și noi socotim voința umană ca nefiind a noastră, ci voința altuia, pentru a fi ignorată și sacrificată. Voința divină devenind voința noastră, noi începem să gândim, să raționăm și să judecăm din punct de vedere divin: planul lui Dumnezeu devine planul nostru și căile lui Dumnezeu devin căile noastre.

     Nimeni nu poate înțelege deplin această transformare dacă nu s-a prezentat pe sine în bună credință ca jertfă și, prin urmare, dacă n-ajunge s-o trăiască. Înainte ne puteam bucura de orice lucru care nu era de fapt păcătos, deoarece lumea cu toate lucrurile ei bune au fost făcute pentru plăcerea omului, singura dificultate fiind să stăpânim înclinațiile păcătoase.

    Dar cei consacrați, cei transformați, pe lângă efortul de a subjuga păcatul, trebuie să jertfească lucrurile bune prezente și să-și devoteze toate forțele pentru serviciul lui Dumnezeu. Iar cei credincioși în serviciu și jertfire își vor da zilnic seama că într-adevăr această lume nu este locul lor de odihnă și că aici nu au o cetate continuă. Inimile și speranțele lor se vor întoarce însă spre acea „odihnă care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu”. Iar această speranță binecuvântată la rândul ei va însufleți și inspira la jertfă continuă.     

"Să nu vă conformați  veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită."
Romani 12:2

 

 

Frumusețea
moștenirii noastre

SpiritF.jpg (1519 bytes)

     Astfel, prin consacrare, mintea se reînnoiește sau se transformă, și dorințele, speranțele și scopurile încep să se ((A200)) ridice spre lucrurile promise, spirituale și nevăzute, în timp ce speranțele etc. omenești mor. Cei care sunt în acest fel transformați, sau în proces de schimbare, sunt socotiți „creații noi”, concepuți de Dumnezeu, și în acea măsură părtași ai naturii divine.

   Să se remarce bine diferența între aceste „creații noi” și acei credincioși și „frați” care sunt numai îndreptățiți. Cei din clasa din urmă sunt încă din pământ, pământești, și în afara dorințelor păcătoase, speranțele lor, ambițiile și scopurile lor sunt din acelea care vor fi pe deplin satisfăcute în restabilirea făgăduită a tuturor lucrurilor.

    Dar cei din clasa dintâi nu sunt din această lume, întocmai cum Cristos nu este din această lume, și speranțele lor se centrează în lucrurile nevăzute, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Perspectiva gloriei pământești, așa de încântătoare pentru omul natural, nu va mai fi o parte satisfăcătoare pentru cei concepuți de această speranță cerească, pentru cei care văd gloriile făgăduințelor cerești și care apreciază partea încredințată lor în planul divin.

    Această minte nouă, divină, este garanția moștenirii noastre a naturii divine complete — minte și corp. Unii ar putea fi puțin surprinși de această expresie, corp divin; dar ni se spune că acum Isus este însăși reprezentarea persoanei Tatălui Său și că învingătorii vor „fi ca El, pentru că Îl vor vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). „Dacă este un trup natural [omenesc], este și un trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15:44).

    Nu ne-am putea imagina pe Tatăl nostru cel divin sau pe Domnul nostru Isus numai ca minți mari fără corpuri. Corpurile Lor sunt spirituale glorioase, deși nu s-a arătat încă ce mare este gloria și nu se va arăta până când și noi vom avea parte de natura divină.    

Transformarea minții noastre este graduală.

Schimbarea corpului este instantanee

    În timp ce această transformare a minții, de la mintea omenească la cea spirituală, este o lucrare treptată, schimbarea de la corpul uman la cel spiritual nu va fi treptată, ci instantanee (1 Corinteni 15:52).  Acum, după ((A201)) cum spune Pavel, avem această comoară (mintea divină) în vase de pământ, dar la timpul cuvenit comoara va fi într-un vas glorios potrivit pentru ea — corpul spiritual.

Naturile spirituale au capacități superioare celor umane.

Sky4.jpg (24453 bytes)

     Am văzut că natura umană este o asemănare a celei spirituale (Geneza 5:1). De exemplu: Dumnezeu are voință, și tot așa au și oamenii și îngerii; Dumnezeu are rațiune și memorie, și tot așa au și creaturile Sale inteligente — îngerii și oamenii. Caracterul operațiunilor mintale la toți este la fel. Cu aceleași date de gândire și sub condiții similare, aceste naturi diferite pot ajunge la aceleași concluzii.

     Deși facultățile mintale ale naturii divine, îngerești și umane sunt similare, totuși noi știm că natura spirituală are puteri care le depășesc pe cele umane — puteri care rezultă, credem noi, nu din facultățile diferite, ci din sfera mai largă a acelorași facultăți și din împrejurările diferite în care ele operează.

     Natura umană este un chip pământesc perfect al naturii spirituale, având aceleași facultăți, dar limitate la sfera pământească și având capacitatea și dispoziția de a discerne în afara ei numai atât cât Dumnezeu vede potrivit să descopere pentru beneficiul și fericirea omului.     

Noi prindem numai licăriri ale înțelepciunii, puterii și bunătății divine.

Universe2.jpg (12908 bytes)

     Natura divină este cel mai înalt ordin al naturii spirituale; și cât de nemăsurată este distanța între Dumnezeu și creaturile Sale! Noi putem prinde numai sclipiri din gloria înțelepciunii, puterii și bunătății divine, în timp ce în vedere panoramică El face să treacă prin fața noastră unele din grandioasele Sale lucrări. Noi însă putem estima și înțelege gloria umanității perfecte.

     Având clar în minte aceste gânduri, putem aprecia cum se efectuează schimbarea de la natura umană la cea spirituală, și anume, prin trecerea acelorași puteri mintale la stările mai înalte. Când vom fi îmbrăcați cu corpul ceresc, vom avea puterile cerești care aparțin acelui corp glorios și vom avea întinderea gândului și sfera puterii care-i aparțin.

((A202))

     Schimbarea sau tranformarea minții, de la pământească la cerească, pe care cei consacrați o trăiesc aici, este începutul acestei schimbări de natură. Nu este o schimbare a creierului, nici un miracol în funcționarea lui schimbată, ci voința și tendința minții sunt schimbate.

     Voința și sentimentele noastre ne reprezintă individualitatea; deci, când voința și sentimentele ne sunt schimbate, noi suntem transformați și socotiți ca aparținând de fapt naturii cerești. Adevărat, acesta este doar un început foarte mic, dar o concepere, cum este numită aceasta, este întotdeauna numai un început mic; totuși ea este garanția sau asigurarea lucrării încheiate. Efeseni 1:13, 14.    

O schimbare de natură nu cauzează pierderea identității.

 

     Unii au întrebat: Cum ne vom cunoaște pe noi înșine când vom fi schimbați? Cum vom ști atunci că suntem aceleași ființe care au trăit, au suferit și s-au sacrificat ca să poată fi părtași ai acestei glorii? Vom fi noi aceleași ființe conștiente? Cu cea mai mare siguranță, da. Dacă am murit împreună cu Cristos, vom și trăi împreună cu El (Romani 6:8). Schimbările care survin zilnic în corpurile noastre omenești nu ne fac să uităm trecutul sau să ne pierdem identitatea*.

    *Corpurile noastre omenești se schimbă constant. Știința declară că fiecare șapte ani sunt martorii unei schimbări complete a atomilor noștri componenți. Așa că schimbarea promisă, de la corpurile umane la cele spirituale, nu va nimici nici memoria nici identitatea, ci va crește puterea și sfera lor.

    Aceeași minte divină care acum este a noastră, cu aceeași memorie, cu aceleași puteri de gândire etc., își va extinde puterile în înălțimi și adâncimi nemăsurate, în armonie cu corpul ei spiritual nou, iar memoria va trasa tot cursul nostru din copilăria cea mai timpurie, și, prin contrast, vom fi în stare să ne dăm seama deplin de răsplata glorioasă a sacrificiului nostru.

    Dar acesta n-ar putea fi cazul dacă umanul n-ar fi un chip al spiritualului.

 

 

 

 

Jesus12Praying.jpg (8892 bytes)

     Aceste gânduri ne pot ajuta să înțelegem de asemenea cum Fiul, când a fost schimbat de la condițiile spirituale la cele umane — la natura umană și la limitele pământești — a fost om; și chiar dacă a fost aceeași ființă în ambele cazuri, în ((A203)) primele condiții El a fost spiritual, iar în condițiile următoare a fost uman.

    Fiindcă cele două naturi sunt separate și distincte și totuși una este o asemănare a celeilalte, prin urmare, aceleași facultăți mintale (memorie etc.) fiind comune ambelor, Isus a putut să-Și dea seama de gloria Sa anterioară, pe care a avut-o înainte de a deveni om, dar pe care n-a avut-o când a fost om, după cum dovedesc cuvintele Sale:

    „Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5) — gloria naturii spirituale. Și rugăciunea aceea este mai mult decât ascultată în preamărirea Lui prezentă la cea mai înaltă formă de ființă spirituală, natura divină.

Voi, care sunteți consacrați,
la ce influențe vă lăsați supuși?

"...Fiți transformați."

wpe6C3.jpg (3212 bytes)

     Referindu-ne iarăși la cuvintele lui Pavel, remarcăm că el nu spune: Nu vă conformați voi înșivă acestei lumi, ci transformați-vă voi înșivă în asemănarea divină; ci el spune: „Nu vă conformați, . . . ci fiți transformați”. Acest lucru este bine exprimat, deoarece noi nici nu ne conformăm, nici nu ne transformăm noi înșine, ci noi, fie ne supunem să fim conformați lumii prin influențele lumești, spiritul lumii din jurul nostru, fie ne supunem voinței lui Dumnezeu, adică voinței sau Spiritului sfânt, pentru a fi transformați de influențele cerești exercitate prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Voi care sunteți consacrați, la ce influențe vă supuneți? Influențele transformatoare duc la sacrificiul și suferințele prezente, dar sfârșitul este glorios. Dacă vă dezvoltați sub aceste influențe transformatoare, voi zilnic dovediți care este acea voie bună, plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu.

    Cei care și-au pus pe altarul de jertfă tot ce au, să țină minte necontenit că în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu conține atât făgăduințe pământești cât și cerești, numai cele din urmă ne aparțin nouă. Comoara noastră este în cer: să ne fie inimile necontenit acolo. Chemarea noastră nu este la natură spirituală numai, ci la cel mai înalt ordin al celei spirituale, natura divină — „cu atât mai presus de îngeri” (2 Petru 1:4; Evrei 1:4).

Sky3F.jpg (2214 bytes)

     Această chemare cerească ((A204)) este limitată la Veacul Evanghelic; ea n-a fost făcută înainte de acest veac și odată cu încheierea lui va înceta. Înainte de chemarea cerească s-a făcut o chemare pământească, chiar dacă ea a fost imperfect înțeleasă, și ni se spune că va fi continuată după Veacul Evanghelic. Viața [pentru cei restabiliți ca ființe umane] și nemurirea [premiul pentru care aleargă corpul lui Cristos] au fost aduse la lumină ambele în timpul acestui veac (2 Timotei 1:10).

    Atât natura umană cât și cea spirituală vor fi glorioase în perfecțiunea lor, totuși distincte și separate. Frumoasa varietate și minunata armonie a tuturor lucrurilor, însuflețite și neînsuflețite — armonie unele cu altele și armonie cu Dumnezeu — nu va fi o trăsătură neînsemnată a gloriei lucrării încheiate a lui Dumnezeu.

 

StarBlueMtnRockF.jpg (6112 bytes)

Biserica Lui Dumnezeu

„Scoală, Sioane, și în cântări
De nesfârșită bucurie izbucnește;
Laudă veșnică se cuvine lui Dumnezeu,
Cel care pe-ai tăi vrăjmași nimicește.
Scoală, scoală, biserica lui Dumnezeu!

 

 

Fiindcă lumina străluce din înălțime;
De pământ și de praf
veșmintele-ți scutură,
Fiindcă a ta glorie vine.

De pe pământ să te înalțe,
Dumnezeu puterea Își va folosi;
Jalea în veselie va preface,
Tristețea ta în bucurii.
Îmbracă haine strălucite,
Curatul tău veșmânt;
Regele tău te va conduce
Pe drumul ce-i sigur și sfânt.”

 

Universe1F.jpg (10592 bytes)

 

Pentru a vă întoarce la pagina principală, clic pe Harta.

HomeSymbol.jpg (6039 bytes)


Trimiteți E-mail la
 
cu întrebări sau comentarii referitoare 
la această pagină.