3Ways11Rom

Putini gasesc astazi "cararea ingusta" care duce la viata.	"Larga este poarta, si lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Ce stramta este poarta, si ce ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o gasesc!" Matei 7:13, 14 (Noul Testament, 1993-n.e.).
"Calea cea inalta a sfinteniei" va fi valabila pentru toti.	"Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi calea cea sfanta; nici un om necurat nu va trece pe ea; ci va fi numai pentru cei sfinti; cei ce vor merge pe ea, chiar si cei fara minte, nu vor putea sa se rataceasca. Pe calea aceasta nu va fi nici un leu, si nici o fiara salbatica nu va apuca pe ea, nici nu va fi intalnita pe ea, ci cei rascumparati vor umbla pe ea." # Isa 35:8,9.
Calea in jos devine din ce in ce mai alunecoasa si lucioasa din cauza pacatului.	Astfel in Scripturi ne sunt aduse in atentie trei cai: calea cea lata, calea cea ingusta si calea cea mare. Calea cea lata spre pierzare Calea cea Larga catre Pierzare Aceasta cale este numita astfel pentru ca este cea mai usoara pentru rasa umana degenerata. Ca pacatos condamnat la nimicire, Adam (si rasa reprezentata in el) a pornit pe acest drum cu sase mii de ani in urma, si dupa 930 de ani a ajuns la sfarsitul lui-nimicirea. Pe masura ce anii si secolele s-au scurs, cararea in jos a devenit tot mai batatorita si rasa a mers tot mai rapid spre nimicire, calea devenind zilnic tot mai sticloasa, noroioasa si alunecoasa datorita pacatului. Si nu numai calea devine tot mai alunecoasa, dar si omenirea pierde zilnic puterea de rezistenta, asa incat acum durata medie a vietii umane este cam treizeci si cinci de ani. Oamenii ajung acum la sfarsitul drumului, la nimicire, cu 900 de ani mai repede decat primul om. De sase mii de ani rasa a urmat constant calea lata, in jos. Numai putini, comparativ, au incercat sa-si schimbe mersul si sa-si refaca pasii.
Pentru 6000 de ani, pacatul si moartea au domnie fara incetare.	De fapt, sa-si refaca toti pasii si sa ajunga la perfectiunea originara a fost imposibil, desi efortul unora de a face aceasta a fost laudabil, si nu fara rezultate binefacatoare. De sase mii de ani pacatul si moartea au domnit necrutator peste omenire, si au impins-o pe aceasta cale lata spre nimicire. Si pana in varsta Evanghelica n-a fost adusa la lumina o cale de scapare. Desi in varstele trecute s-au vazut neclar raze de speranta in tipuri si umbre, salutate cu bucurie de un numar restrans care au actionat conform lor, totusi viata si nemurirea n-au fost aduse la lumina pana la aparitia Domnului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos, si pana la vestirea de catre apostoli a vestii bune de rascumparare si iertare a pacatelor, si, ca urmare, de inviere din nimicire (2 Timotei 1:10).
Isus a numit calea cea noua, "calea ingusta catre viata."	Invataturile lui Isus si ale apostolilor aduc la lumina viata-o restabilire sau o restaurare la viata pentru toata omenirea, bazata pe meritul si sacrificiul Rascumparatorului; si ele arata ca aceasta este semnificatia multor tipuri din Vechiul Testament. Ele aduc la lumina si nemurirea, premiul inaltei chemari a Bisericii Evanghelice. Desi prin Evanghelie a fost adusa la lumina o cale de scapare de pe calea lata care duce la nimicire, marea masa a omenirii nu da atentie vestii bune, pentru ca este degradata de pacat si orbita de adversar. Celor care accepta acum cu recunostinta fagaduinta vietii, restabilirea la existenta umana, prin Cristos, le este aratata o cale noua care a fost deschisa, prin care credinciosii consacrati pot trece dincolo de natura umana si pot fi schimbati la o natura mai inalta-cea spirituala. Aceasta cale noua "pe care a deschis-o El pentru noi" -preotimea regala (Evrei 10:20) -a fost numita de Domnul nostru
Din cauza ingustimii ei, multi prefera sa o evite.	"Calea cea ingusta spre viata". Invatatorul nostru ne spune ca datorita ingustimii acestei cai multi prefera sa ramana pe drumul lat spre nimicire. "Ce stramta (dificila) este poarta si ce ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o gasesc!" Inainte de a analiza aceasta cale cu pericolele si dificultatile ei, sa remarcam sfarsitul la care duce-viata. Dupa cum am vazut deja, viata poate fi pe diferite planuri de existenta, atat mai inalt decat cel uman, cat si mai jos. Viata este un termen larg si cuprinzator, dar aici Domnul nostru il foloseste cu referire la cea mai inalta forma de viata, apartinand naturii divine-nemurirea-premiul pentru care El ne-a invitat sa alergam.
Ce este viata?	Ce este viata? Noi ne dam seama de ea nu numai in noi insine, dar si in animalele inferioare si chiar in vegetatie ii vedem activitatea, si ni se spune despre existenta ei in formele mai inalte, ingereasca si divina. Cum sa definim un termen atat de cuprinzator?
Iehova este marea fintina ce a dat viata la toti.	Desi se poate sa nu fim in stare a descoperi izvoarele ascunse ale vietii tuturor, putem in siguranta presupune ca Fiinta divina, Iehova, este marea fantana a intregii vieti, din care se aprovizioneaza toate aceste izvoare. Tot ce este viu decurge din El si depinde de El pentru viata.
Natura divina are viata in sine, nelimitata, fara sfirsit.	Toata viata, fie la Dumnezeu, fie la creaturile Sale, este aceeasi: este un principiu energizant, nu o substanta. La Dumnezeu viata este un principiu inerent, dar la creaturile Sale rezulta din anumite cauze pe care le-a oranduit Dumnezeu, si de aceea El este cauza, autorul sau fantana ei. De aceea, creatura nu este in nici un sens o parte sau un vlastar al esentei sau naturii Creatorului, cum isi imagineaza unii, ci este lucrarea mainilor lui Dumnezeu insuflata cu viata. Recunoscand faptul ca numai in natura divina exista viata independenta, nelimitata, inepuizabila, vesnic continua si care nu este nici produsa, nici controlata de imprejurari, vedem ca din necesitate Iehova este superior acelor legi si rezerve fizice pe care El le-a oranduit pentru intretinerea creaturilor Sale. Aceasta calitate, care apartine numai naturii divine, este descrisa prin termenul nemurire. Dupa cum s-a aratat in capitolul precedent, nemurire inseamna inatacabil de moarte, prin urmare, inatacabil de boala si durere. De fapt, nemurire se poate folosi ca sinonim pentru divinitate. Din fantana nemuritoare, divina, porneste toata viata si binecuvantarea, orice dar bun si desavarsit, dupa cum de la soare isi primeste pamantul lumina si vigoarea.
Soarele este fintina luminii pentru pamant.	Soarele este marea sursa de lumina pentru pamant, luminand toate lucrurile, producand o mare diversitate de culori si nuante de lumina, dupa natura obiectului pe care luceste. Aceeasi lumina solara lucind pe un diamant, pe o caramida si pe diferite feluri de sticla, produce efecte remarcabil de diferite. Lumina este aceeasi, dar obiectele pe care luceste difera in capacitatea de a o receptiona si a o transmite. Tot asa este si viata: toata curge de la o sursa nesecata. Stridia are viata, dar organismul ei este in asa fel incat nu poate folosi multa viata, intocmai cum o caramida nu poate reflecta mult din lumina soarelui. Tot asa este cu fiecare din manifestarile mai inalte de viata: mamifere, pesti si pasari. Asemenea diferitelor feluri de sticla sub lumina solara, aceste diferite creaturi manifesta diferit variatele puteri organice pe care le poseda, cand viata le insufleteste organismele.
Omul nu poseda viata inerenta.	Diamantul slefuit este in asa fel adaptat luminii, incat pare ca si cum ar avea-o in sine si el insusi ar fi un soare in miniatura. Asa este si cu omul, una din capodoperele creatiei lui Dumnezeu, facut numai "cu putin mai prejos decat ingerii". El a fost asa de nobil format, incat, prin folosirea mijloacelor pe care Dumnezeu le-a dat, sa poata primi si retine viata, si niciodata sa nu slabeasca. Asa a fost Adam inainte de a cadea, mai distins decat oricare alta creatie pamanteasca, nu datorita vreunei diferente in principiul de viata implantat, ci datorita unui organism mai nobil. Totusi, sa nu uitam ca asa cum diamantul nu poate reflecta deloc lumina daca soarele nu luceste pe el, tot asa omul nu poate avea si nu se poate bucura de viata numai daca aprovizionarea cu viata se continua. Omul nu are viata inerenta: el nu este o sursa de viata dupa cum un diamant nu este o sursa de lumina. Si una din dovezile foarte puternice ca noi n-avem o rezerva inepuizabila de viata in noi insine, sau, cu alte cuvinte, ca noi nu suntem nemuritori, este ca, de cand a intrat pacatul, moartea a trecut asupra intregii noastre rase.
Inceputul vietii umane –	Dumnezeu aranjase ca omul in Eden sa aiba acces la pomii care intretineau viata, si paradisul in care a fost plasat era din abundenta umplut cu "tot felul de pomi" buni de mancat, sau ca podoaba (Genesa 2:9, 16, 17). Printre pomii vietii, buni pentru hrana, era unul oprit. Desi pentru un timp oprit sa manance din pomul cunostintei, omului i-a fost permis sa manance fara restrictii din pomii care intretineau viata perfect; si a fost despartit de ei numai dupa incalcare, pentru ca in acest fel sa poata intra in vigoare pedeapsa mortii. Genesa 3:22.
Dupa cum diamantul isi pierde frumusetea cind lumina nu-l mai penetreaza, tot astfel omul isi pierde viata fara Dumnezeu.	Astfel se vede ca gloria si frumusetea umanitatii sunt dependente de aprovizionarea continua cu viata, intocmai cum frumusetea diamantului este dependenta de aprovizionarea continua cu lumina solara. Cand pacatul a lipsit omenirea de dreptul la viata, si aprovizionarea a fost retinuta, margaritarul a inceput imediat sa-si piarda stralucirea si frumusetea, si in final este lipsit de ultimele ei urme in mormant. Frumusetea lui se stinge ca molia. {# Ps 39:11}
"Nu este nici o lucrare... nici cunostinta... in mormint..."	Dupa cum diamantul isi pierde frumusetea si stralucirea cand lumina se retrage, tot asa omul isi pierde viata cand Dumnezeu ii retine rezervele de viata. "Omul, cand isi da sufletul (viata), unde mai este?" (Iov 14:10). "De ajung fiii lui la cinste, el nu stie nimic; de sunt injositi, habar n-are" (versetul 21). "Caci in locuinta mortilor in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune" (Eclesiastul 9:10).
Omul isi va avea frumusetea restaurata.	Dar, deoarece s-a gasit o rascumparare, deoarece pedeapsa cu moartea a fost platita de catre Rascumparatorul, margaritarului i se va reda frumusetea, si, cand Soarele Dreptatii va rasari cu vindecare sub aripi, iarasi va reflecta perfect chipul Creatorului (Maleahi 4:2). Datorita jertfei pentru pacat, sacrificiului lui Cristos, "toti cei din morminte vor iesi afara". Va fi o restabilire a tuturor lucrurilor; intai o posibilitate sau oferta de restabilire pentru toti, si in cele din urma ajungerea la perfectiune umana a tuturor celor care se vor supune Rascumparatorului.
Natura divina a fost la inceput numai in posesiunea lui Dumnezeu. "Care singur a avut nemurirea..." I Timotei 6:16	Totusi, nu aceasta este rasplata de la sfarsitul caii inguste la care se refera Isus. Din alte Scripturi aflam ca rasplata promisa celor care merg pe calea ingusta este "natura divina" -viata inerenta, viata in acel grad superlativ, pe care numai natura divina o poate avea-nemurirea. Ce speranta! Indraznim noi sa aspiram la o asa inalta glorie? Desigur ca fara o invitatie hotarata si explicita n-ar putea nimeni sa aspire astfel pe drept. Din 1 Timotei 6:14-16 aflam ca natura nemuritoare sau divina a fost la inceput numai posesiunea divinitatii. Citim: "... pana la aratarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi facuta la timpul ei (varsta Milenara) de fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii, pe care nici un om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea". Toate celelalte fiinte: ingeri, oameni, animale, pasari, pesti etc., nu sunt decat vase, continand fiecare masura lui de viata, si toate diferind in caracter, capacitate si calitate, dupa organismul pe care Creatorul a binevoit sa-l dea fiecaruia.
Nemurirea este acum oferita la mireasa lui Christos.	Mai mult, aflam ca Iehova, care singur a posedat nemurirea initial, a inaltat mult pe fiul Sau, Domnul nostru Isus, la aceeasi natura divina, nemuritoare; deci acum El este reprezentarea exacta a persoanei Tatalui (Evrei 1:3). Astfel citim: "Dupa cum Tatal are VIATA IN SINE (definitia lui Dumnezeu a "nemuririi" -viata in sine-nu trasa din alte surse, nu dependenta de imprejurari, ci viata independenta, inerenta), tot asa a dat si Fiului sa aiba VIATA IN SINE" (Ioan 5:26). Deci, de la invierea Domnului Isus, doua fiinte sunt nemuritoare; si, uimitoare indurare! aceeasi oferta i se face Miresei Mielului, aleasa fiind in timpul varstei Evanghelice. Totusi, nu toti din marea multime care sunt nominal din Biserica vor primi acest mare premiu, ci numai acea "turma mica" de invingatori, care alearga asa ca sa-l obtina; care urmeaza indeaproape in urmele Invatatorului, care, ca si El, merg pe calea ingusta de sacrificiu chiar pana la moarte. Acestia, cand se nasc din morti la inviere, au natura si forma divina. Aceasta nemurire, natura divina independenta, existenta prin sine, este viata la care duce calea ingusta.
Clasa bisericii va fi ridicata cu corpuri spirituale.	Aceasta clasa nu va fi ridicata din mormant ca fiinte umane, deoarece suntem asigurati de catre apostol ca desi sunt semanati in mormant corpuri naturale, ei vor fi ridicati corpuri spirituale. Toti acestia vor fi "schimbati", si intocmai cum au purtat odata chipul celui pamantesc, natura umana, vor purta chipul celui ceresc. Si "ce vom fi nu s-a aratat inca" -ce este un corp spiritual; dar "stim ca atunci cand se va arata El, vom fi ca El," si vom avea parte de "gloria care va fi descoperita". 1 Ioan 3:2; Coloseni 1:27; 2 Corinteni 4:17; Ioan 17:22; 1 Petru 5:10; 2 Tesaloniceni 2:14.
Virsta Evanghelica este destinata cu exclusivitate pentru aceasta chemare.	Nu numai ca aceasta inalta chemare la schimbare de natura este limitata exclusiv la varsta Evanghelica, dar este si singura oferta a acestei varste. Prin urmare, cuvintele Domnului nostru citate la inceputul acestui capitol includ pe calea lata spre nimicire pe toti aceia care nu sunt pe calea spre singurul premiu oferit acum. Numai acestia au scapat pana acum de condamnarea care este peste lume-toti ceilalti sunt inca pe calea lata. Calea ingusta, singura cale a vietii deschisa acum, datorita dificultatii ei gaseste putini care vreau sa umble pe ea. Masele omenirii, in slabiciunea lor, prefera calea lata, usoara, a multumirii de sine.
Cararea de la moarte la viata este o "Cale Ingusta" astazi.	Desi conduce la viata, la nemurire, calea ingusta ar putea fi numita o cale a mortii, deoarece premiul ei se castiga prin sacrificiul naturii umane chiar pana la moarte. Este calea ingusta a mortii spre viata. Fiind socotiti liberi de vina adamica si de pedeapsa cu moartea, consacratii isi predau voluntar sau isi sacrifica acele drepturi umane, socotite ca ale lor, pe care la timpul cuvenit le-ar fi primit impreuna cu lumea in general. Dupa cum "omul Isus Cristos" Si-a depus sau Si-a sacrificat viata pentru lume, tot asa acestia devin sacrificatori impreuna cu El. Nu fiindca sacrificiul Lui a fost insuficient si era nevoie si de altele, dar, desi sacrificiul Lui este cu totul indestulator, acestora li se permite sa serveasca si sa sufere cu El pentru a deveni mireasa si mostenitori impreuna cu El. Asadar, in timp ce lumea este sub condamnarea la moarte, si moare cu Adam, aceasta "turma mica", prin procesul socotirii credintei si prin sacrificiu, deja descrise, se spune ca moare cu Cristos. Ei se sacrifica si mor cu El ca fiinte umane, pentru a deveni partasi cu El la natura si la gloriile divine; deoarece credem ca daca murim impreuna cu El, vom si trai impreuna cu El. Daca suferim impreuna cu El, vom fi si glorificati impreuna cu El. Romani 8:17 si 2 Timotei 2:11, 12.
La sfirsitul virstei Evanghelice chemarea inalta se va sfirsi.	La inceputul varstei Milenare, cei care acum merg pe calea ingusta vor fi castigat marele premiu pentru care au alergat, nemurirea; si fiind imbracati astfel cu natura divina si cu putere, ei vor fi pregatiti pentru marea lucrare de restabilire si binecuvantare a lumii in timpul acelei varste. La sfarsitul varstei Evanghelice, cararea ingusta spre nemurire se va incheia, pentru ca "turma mica" aleasa, pe care aceasta cale a fost menita s-o incerce si s-o probeze, va fi fost completata. "Acum este timpul potrivit" (greceste dektos, acceptabil sau care poate fi primit) -timpul in care sacrificatorii, venind prin meritul lui Isus si devenind morti cu El, sunt acceptabili pentru Dumnezeu-o jertfa de mireasma dulce. Moartea, ca pedeapsa adamica, nu va fi permisa vesnic; ea va fi abolita in timpul varstei Milenare; va fi acceptabila si rasplatita ca sacrificiu numai in timpul varstei Evanghelice.
"Caci daca traiti dupa placerile carnii, VETI MURII; dar daca prin spirit puneti la moarte faptele carnii, VETI TRAII. "Caci cei ce sunt condusi de spiritul lui Dumnezeu, acestia sunt fiii lui Dumnezeu." Romani 8:13,14	Numai ca "noi creatii" sunt sfintii acestei varste pe calea spre viata, si numai ca fiinte umane suntem noi consacrati spre nimicire ca sacrificii. Daca suntem ca si creatii umane morti cu Cristos, ca fiinte noi, spirituale, vom trai cu El (Romani 6:8). Mintea lui Dumnezeu in noi, mintea transformata, este germenul naturii noi. Viata cea noua ar fi usor inabusita; si Pavel ne asigura ca daca, fiind conceputi de spirit prin adevar, traim dupa trup, vom muri (ne vom pierde viata), dar daca noi, prin spirit, mortificam (omoram) faptele trupului (dispozitia naturii umane), noi (ca si noi creatii) vom trai; deoarece fiii lui Dumnezeu sunt cei condusi de Spiritul lui Dumnezeu (Romani 8:13, 14). Acesta este un gand de cea mai mare importanta pentru toti consacratii; deoarece, daca am facut legamant cu Dumnezeu sa sacrificam natura umana, si daca acel sacrificiu a fost acceptat de El, este zadarnic a incerca sa-l luam inapoi. Umanul este socotit de Dumnezeu ca mort acum, si trebuie in realitate sa moara, pentru ca niciodata sa nu mai fie restabilit. Atunci, tot ceea ce se poate castiga prin intoarcerea pentru a trai dupa carne, este putina placere omeneasca in dauna naturii noi spirituale.
Exista inca o clasa; aceasta este partial invinsa de corp, lume si de deavol.	Totusi, exista multi consacrati care doresc premiul, si care au fost conceputi de spirit, dar care sunt partial biruiti de ademenirile lumii, de dorintele trupului sau de uneltirile diavolului. Ei pierd in parte din vedere premiul care ne este pus inainte, si incearca sa mearga pe o cale de mijloc-sa pastreze favoarea lui Dumnezeu si favoarea lumii, uitand ca "prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu" (Iacov 4:4), si ca instructiunile pentru cei care participa la alergarea pentru premiu sunt: Nu iubiti lumea, si, Nu cautati slava pe care v-o dati unii altora, ci numai slava care vine de la Dumnezeu. 1 Ioan 2:15; Ioan 5:44.
Purificarea prin focul incercarilor.	Acestia, care iubesc lumea prezenta, dar care n-au parasit cu totul pe Domnul si nu si-au dispretuit legamantul, primesc pedeapsa si purificare prin focul stramtorarii. Dupa cum exprima apostolul, ei sunt dati pe mana lui Satan pentru nimicirea carnii, pentru ca spiritul (natura nou conceputa) sa poata fi mantuit in ziua Domnului Isus (1 Corinteni 5:5). Si daca sunt bine exersati prin disciplinare, vor fi primiti in cele din urma in starea spirituala. Ei vor avea viata spirituala, vesnica, asa cum au ingerii, dar vor pierde premiul nemuririi. Ei vor servi pe Dumnezeu in Templul Sau, si vor sta inaintea Tronului, avand ramuri de finic in maini (Apocalips 7:9-17); dar chiar daca aceasta pozitie va fi glorioasa, nu va fi atat de glorioasa ca si pozitia "turmei mici" de biruitori, care vor fi regi si preoti ai lui Dumnezeu, sezand cu Isus pe tron ca mireasa si mostenitori impreuna cu El, incoronati cu nemurire.
Calea ingusta si piezisa a Crestinului Dificultatile caii inguste sunt un principiu separator, de rafinare a poporului lui Dumnezeu.	Calea noastra este aspra, abrupta, ingusta, si daca nu ni s-ar da putere la fiecare pas succesiv al calatoriei, n-am putea ajunge niciodata la tinta. Dar cuvantul Capitanului nostru este incurajator: Indrazniti; Eu am biruit; harul Meu iti este de ajuns, caci puterea Mea in slabiciune se desavarseste (Ioan 16:33; 2 Corinteni 12:9). Dificultatile acestei cai trebuie sa serveasca drept principiu separator, sa sfinteasca si sa rafineze un "popor special", pentru a fi "mostenitori ai lui Dumnezeu si mostenitori impreuna cu Isus Cristos". In vederea acestor lucruri, sa venim cu indrazneala la tronul harului, ca sa capatam mila si sa gasim har care sa ne ajute in vreme de nevoie, in timp ce luptam lupta buna a credintei si apucam "coroana gloriei" -nemurirea, natura divina. 2 Timotei 4:8; 1 Petru 5:4.
Calea pentru restaurarea lumii nu va fi sacrificiu, ci aprecierea cuvenita a drepturilor umane.	Marea Cale a Sfinteniei In timp ce speranta speciala a varstei Evanghelice este atat de nemasurat de glorioasa, si calea spre ea este corespunzator dificila-ingusta, intesata de greutati si pericole la fiecare pas-asa incat putini o gasesc si obtin marele premiu la sfarsitul ei, noua ordine de lucruri in varsta care vine va fi complet diferita. Dupa cum o speranta diferita se ofera, tot asa, o cale diferita duce la ea. Calea spre nemurire a fost o cale care cerea sacrificarea sperantelor, ambitiilor si dorintelor, dealtfel legitime si cuvenite-sacrificarea pentru totdeauna a naturii umane. Dar calea spre perfectiune umana, spre restabilire, speranta lumii, cere numai lepadarea pacatului: nu sacrificarea drepturilor si privilegiilor umane, ci folosirea lor cum se cuvine. Aceasta va duce la curatare personala si restaurare la chipul lui Dumnezeu, asa cum a fost Adam inainte de a intra pacatul in lume.
Va exista o cale inalta, pregatita special pentru a fi usor de calatorit pe ea. Gradina Ghetsemani Calea ingusta este o cale de sacrificiu si de experiente "Ghetsemane.	Calea inapoi spre perfectiune umana reala va fi foarte simpla si usoara; atat de simpla incat nimeni nu va putea gresi drumul; atat de simpla incat "cei care vor merge pe ea, chiar si cei care n-o vor cunoaste, nu se vor rataci"; {# Isa 35:8 -Leeser} atat de simpla incat nimeni nu va trebui sa invete pe aproapele sau, zicand: Cunoaste pe Domnul, pentru ca toti vor cunoaste pe Domnul, de la cel mai mic pana la cel mai mare (Ieremia 31:34). In loc sa fie o cale ingusta, pe care putini o pot gasi, este numita "o cale mare", un drum public-nu o cale ingusta, abrupta, aspra, grea, imprejmuita, ci un drum special pregatit pentru a calatori usor-special pregatit pentru comoditatea si confortul calatorilor. Versetele 8 si 9 arata ca este un drum public deschis pentru toti rascumparatii-toti oamenii. Fiecare om pentru care a murit Cristos, care va recunoaste si se va folosi de posibilitatile si binecuvantarile cumparate cu sangele pretios, va putea merge in sus pe aceasta Cale Mare a Sfinteniei spre marele tel al restabilirii perfecte la desavarsire umana si viata vesnica. Acestia nu vor fi socotiti indreptatiti si nici nu li se va acorda o stare socotita de sfintenie si perfectiune in ochii lui Dumnezeu; porniti pe aceasta cale mare a sfinteniei, ei vor putea merge in sus spre perfectiune reala, ca rezultat al straduintei si supunerii, pentru care toate lucrurile vor fi facute favorabile de catre Rascumparatorul lor, care va domni atunci cu putere. Fiecare va fi ajutat separat, dupa necesitatile sale, de catre administratia inteleapta si perfecta a noii imparatii. Acesta, dupa cum unii se vor gandi, este rezultatul legitim al rascumpararii. Deoarece Domnul nostru, omul Isus Cristos, S-a dat pe Sine ca pret de rascumparare pentru toti, si doreste ca toti sa vina la cunostinta adevarului, si prin aceasta la perfectiune reala, de ce nu face El imediat un drum bun si larg pentru toti? De ce nu inlatura obstacolele, piedicile, gropile si capcanele? De ce nu-l ajuta pe pacatos sa se intoarca la deplina armonie cu Dumnezeu, in loc sa faca ingusta calea, aspra, spinoasa, greu de gasit, si inca mai greu de mers pe ea? Neputinta de a imparti drept Cuvantul adevarului, si de a vedea ca prezenta cale ingusta duce la premiul special, si este pentru incercarea si alegerea unei turme mici de impreuna mostenitori, corpul lui Cristos, care, atunci cand vor fi alesi si inaltati impreuna cu Capul lor, vor binecuvanta toate popoarele, a condus pe unii la idei foarte confuze asupra acestui subiect. Neputand vedea planul lui Dumnezeu, multi incearca sa propovaduiasca o cale mare a sfinteniei, o cale usoara spre viata in varsta prezenta, cand nu exista nici o astfel de cale, si incurca si compromit lucrurile pentru a potrivi faptele si Scripturile cu teoriile lor gresite. Pe marea cale care va fi deschisa curand, numai lucrurile pacatoase vor fi interzise, pe cand cei care calatoresc pe calea ingusta trebuie sa se nege pe sine si sa sacrifice multe lucruri nepacatoase, precum si sa se razboiasca in continuu cu pacatele care-i asalteaza. Aceasta este o carare a sacrificiului, dupa cum cea din varsta viitoare va fi o cale mare a dreptatii.
Ignoranta si superstitia vor fi trecut. Neprihanirea isi va primi in final rasplata cuvenita.	Despre calea aceea mare este semnificativ declarat in limbaj simbolic: "Nici un leu si nici o fiara salbatica nu va apuca pe ea, nici nu va fi intalnita pe ea". {# Isa 35:9} Cati lei ingrozitori sunt acum in drumul celor care ar fi bucurosi sa paraseasca drumurile pacatoase si sa urmeze dreptatea! Exista leul unui sentiment public degenerat, care impiedica pe multi de a se aventura sa asculte de ceea ce le dicteaza constiinta in chestiunile vietii zilnice: imbracaminte, casa, aranjarea afacerilor etc. Leul ispitei pentru bauturi tari impiedica pe mii, care ar fi bucurosi sa-l vada inlaturat. Prohibitionistii si activistii pentru abstinenta au acum o sarcina herculeana pe maini, pe care numai autoritatea si puterea varstei viitoare o pot indeparta; si tot asa se poate spune si despre alte vrednice eforturi pentru reforma morala. "Nici o fiara salbatica nu va apuca pe ea." Nici o corporatie giganta, organizata sa promoveze interesele egoiste, individuale, pe seama binelui general, nu va fi tolerata. "Nu se va face nici un rau si nici o paguba pe tot muntele (imparatia) Meu cel sfant", zice Domnul. {# Isa 11:9} Desi vor fi dificultati de invins in biruirea inclinatiilor spre rau etc., totusi, in comparatie cu calea ingusta a acestei varste, aceea va fi o cale usoara. Pietrele (pietrele de poticnire) vor fi toate indepartate, si steagul adevarului va fi ridicat pentru popor. {# Isa 62:10} Ignoranta si superstitia vor fi lucruri ale trecutului, iar dreptatea isi va primi rasplata cuvenita, in timp ce raului ii va fi masurat exact ceea ce merita (Maleahi 3:15, 18).
Calea cea Larga Highway of Holiness Narrow Way	Prin pedepse corectionale folositoare, incurajari potrivite si instructiuni clare, ca fii risipitori intorsi, omenirea va fi educata si disciplinata pana la marea perfectiune de la care a cazut tatal Adam. Astfel "rascumparatii Domnului se vor intoarce (de la nimicire, prin marea cale a sfinteniei)... cu cantece de biruinta. O bucurie vesnica le va incununa capul; veselia si bucuria ii va apuca, iar durerea si gemetele vor fugi". {# Isa 35:10} Domnul nostru S-a referit doar la doua dintre aceste cai, deoarece inca nu era timpul ca cea de a treia sa fie deschisa, intocmai cum atunci cand a anuntat vestea buna, a spus: "Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura, pe care le-ati auzit", dar a omis sa mentioneze "ziua de razbunare", pentru ca nu-i era atunci timpul (Compara Luca 4:19 si # Isa 61:2). Totusi, acum, pe masura ce calea ingusta se apropie de incheiere, marea cale a dreptatii incepe sa se vada tot mai distinct, in lumina zorilor de ziua. Astfel, am gasit o "Cale Lata" pe care in prezent calatoresc masele omenirii, inselate de "printul acestei lumi" si conduse de gusturi pervertite. Am gasit ca aceasta cale a fost deschisa prin "neascultarea unui om" si ca rasa noastra si-a inceput mersul grabit pe ea. Am gasit "Marea Cale a Sfinteniei" ce va fi deschisa de Domnul nostru, care S-a dat pe Sine ca pret de rascumparare pentru toti si ii rascumpara pe toti din nimicirea spre care duce "Calea Lata", si ca, la timpul cuvenit, ea va fi accesibila si usoara pentru toti cei rascumparati pe care El i-a cumparat cu propriul sange pretios. Mai departe, am gasit ca prezenta "Cale Ingusta", deschisa prin meritul aceluiasi sange pretios, este o cale speciala care duce la un premiu special, si in mod special este facuta ingusta si dificila, ca incercare si disciplinare pentru aceia care acum sunt alesi pentru a fi partasi ai naturii divine si mostenitori impreuna cu Domnul nostru Isus in Imparatia slavei, care va fi descoperita curand pentru binecuvantarea tuturor. Acestia, care au aceasta speranta-care vad acest premiu-pot socoti prin comparatie toate celelalte sperante doar ca pierdere si zgura. Filipeni 3:8-15.