Planul divin al veacurilor - Studiul XIII

Împărățiile acestei lumi


TIKingWorldImage.jpg (18867 bytes)

Prima stăpânire
— Pierderea ei
— Răscumpărarea și restabilirea ei
— Împărăția tipică a lui Dumnezeu
— Uzurpatorul
— Două faze ale stăpânirii prezente
— Puterile care sunt, orânduite de Dumnezeu
— Cum le-a văzut Nebucadnețar
— Cum le-a văzut și le-a interpretat Daniel
— Împărățiile acestei lumi, văzute din alt punct de vedere
— Legătura corectă a Bisericii cu guvernămintele prezente
— Dreptul divin al regilor, examinat pe scurt
— Pretențiile creștinătății sunt false
— O speranță mai bună, în cel de-al cincilea imperiu universa
l

 

 

Adam4.jpg (2666 bytes)
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

Adam5.jpg (3692 bytes)
"... i-a creat de sex masculin  și de sex feminin "

 

     În primul capitol al Revelației Divine, Dumnezeu declară scopul Său cu privire la creația Sa pământească și la guvernarea ei:

„Și Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ».

Și  Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu, i-a creat de sex masculin și de sex feminin. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis:

«Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ»”.

Adam6.jpg (3801 bytes)
Domnia pământului i-a fost dată lui Adam.

     Astfel a fost pusă stăpânirea pământului în mâinile neamului omenesc reprezentat în primul om, Adam, care a fost perfect și prin urmare pe deplin apt de a fi domnul, stăpânul sau regele pământului.

    Această împuternicire de a se înmulți, a umple pământul, a-l supune și a avea stăpânire peste el n-a fost numai pentru Adam, ci pentru toată omenirea: „. . . ei să stăpânească” etc. Dacă omenirea ((A246)) ar fi rămas perfectă și fără păcat, această stăpânire n-ar fi trecut niciodată din mâinile ei.

Dumnezeu nu i-a dat omului domnia peste alți oameni.

  

Slavery.jpg (21090 bytes)
Sclavia nu este planul lui Dumnezeu pentru oameni.

     Se va observa că în această împuternicire nici unui om nu-i este dată stăpânire sau autoritate peste semeni, ci întregii omeniri îi este dată stăpânire peste pământ, pentru a-l cultiva și a-i folosi produsele pentru binele comun. Nu numai bogăția vegetală și minerală este pusă astfel la dispoziția omului, dar și toate varietățile de viață animală sunt la dispoziția lui și pentru a se servi de ele.

    Dacă omenirea ar fi rămas perfectă și ar fi îndeplinit acest scop originar al Creatorului, crescând în număr ar fi fost necesar ca oamenii să se consulte împreună, să-și sistematizeze eforturile și să inventeze căi și mijloace pentru distribuirea justă și înțeleaptă a binecuvântărilor comune.

    Și cum în decursul timpului din cauza numărului lor mare ar fi fost imposibil să se întâlnească și să se consulte împreună, ar fi fost necesar ca diferite clase de oameni să aleagă pe unii dintre ei pentru a-i reprezenta, a le exprima sentimentele comune și a acționa pentru ei. Și dacă toți oamenii erau perfecți mintal, fizic și moral, dacă fiecare om iubea în grad suprem pe Dumnezeu și reglementările  Lui și pe aproapele său ca pe sine însuși, n-ar fi fost nici o fricțiune în astfel de aranjament.     

Dumnezeu a plănuit un guvernământ  în care fiecare om va fi un domnitor

     Astfel văzut, scopul originar al Creatorului pentru guvernarea pământului a fost ca formă o republică, o guvernare în care să participe fiecare individ, în care fiecare om să fie suveran, cu totul apt de a-și exercita datoriile funcției pentru binele propriu și pentru binele general.

guvernat în armonie cu Stăpânitorul Suprem al universului, a cărui lege este iubirea.

Love1.jpg (18614 bytes)
Iubirea îndeplinește legea lui Dumnezeu.

     Continuarea veșnică a stăpânirii pământului, care i-a fost acordată omului, depindea de o singură condiție; și aceea a fost ca această stăpânire acordată divin să fie întotdeauna exercitată în armonie cu Stăpânitorul Suprem al universului, a cărui lege enunțată pe scurt este Iubirea.

„Iubirea este împlinirea legii”;  

„Să iubești pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu ((A247)) toată gândirea ta . . . Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Romani 13:10; Matei 22:37-40.

Neascultarea lui Adam i-a cauzat piederea vieții și a domniei peste pământ.

Adam1F.jpg (3944 bytes)

     Referitor la această mare favoare acordată omului, David, lăudând pe Dumnezeu, spune:

„L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale” (Psalmul 8:5, 6).

    Această stăpânire dată omenirii prin persoana lui Adam a fost prima stabilire a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Omul a exercitat în acest fel stăpânire ca reprezentant al lui Dumnezeu. Dar neascultarea omului față de Stăpânitorul Suprem a cauzat pierderea nu numai a vieții lui, ci și a tuturor drepturilor și privilegiilor lui ca stăpânitor al pământului, ca reprezentant al lui Dumnezeu.

    De atunci încolo el a fost un rebel detronat și condamnat la moarte. Atunci Împărăția lui Dumnezeu pe pământ a încetat repede și de atunci n-a mai fost stabilită decât pentru scurt timp, într-o manieră tipică în Israel.

    Deși în Eden omul și-a pierdut dreptul la viață și la stăpânire, acesta nu i-a fost luat dintr-o dată; și în timp ce viața condamnată durează, omului îi este permis să exercite stăpânirea pământului conform propriilor idei și capacități, până când vine timpul cuvenit al lui Dumnezeu pentru Acela care are dreptul să ia stăpânirea pe care a cumpărat-o.     

Moartea Domnului nostru l-a cumpărat pe om si domnia lui.

Jesus11Death.jpg (10555 bytes)

     Moartea Domnului nostru a răscumpărat sau a cumpărat nu numai pe om, ci și toată moștenirea lui originară, inclusiv stăpânirea pământului. Cumpărând-o, dreptul este acum la El; El este acum moștenitorul de drept, și în curând, la timpul cuvenit, va lua în stăpânire ceea ce a cumpărat (Efeseni 1:14).

     Dar, deoarece El a cumpărat pe om nu de dragul de a-l ține rob, ci ca să-l poată restabili la starea de mai înainte, tot așa este și cu stăpânirea pământului: El a cumpărat-o împreună cu toate binecuvântările originare ale omului, cu scopul de a le restabili, când omul va fi iarăși făcut în stare să le exercite în armonie cu voința lui Dumnezeu.

    Deci, domnia lui Mesia pe pământ nu va fi veșnică. Ea va continua numai până când ((A248)) El, cu autoritatea Lui tare, de fier, va fi reprimat toată răzvrătirea și nesupunerea, și omenirea decăzută va fi restabilită la perfecțiune, când oamenii vor fi cu totul în stare să exercite corect stăpânirea pământului, așa cum a fost intenționată la origine.

    Când aceasta va fi astfel restabilită, iarăși va fi Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, sub supravegherea omului, reprezentantul hotărât de Dumnezeu.

Israel a fost un tip al Împărăției promise.

ThroneA.jpg (6634 bytes)

     În timpul Veacului Iudeu, Dumnezeu a organizat poporul Israel ca împărăție a Sa sub Moise și Judecători — un fel de republică — dar a fost numai tipică. Iar autoritatea absolută stabilită după aceea, în special sub David și Solomon, în unele privințe a fost tipică pentru Împărăția promisă, când va domni Mesia.

    Spre deosebire de națiunile din jur, Israelul avea pe Iehova ca Împărat al lor, iar conducătorii lor serveau nominal sub El, după cum aflăm din Psalmul 78:70, 71.

    Acest  lucru  este  clar  declarat  în  2  Cronici 13:8  și 1 Cronici 29:23, unde Israelul este numit „Împărăția DOMNULUI” și unde se spune că Solomon s-a așezat pe „SCAUNUL DE DOMNIE AL DOMNULUI, ca împărat în locul tatălui său, David”, care, urmând lui Saul, primul împărat, a stat sau a exercitat autoritatea aceluiași scaun de domnie în cei patruzeci de ani dinainte.  

Împărăția tipică a lui Israel a fost răsturnată...

     Când poporul Israel a păcătuit împotriva Domnului, El i-a pedepsit în repetate rânduri, până când în final le-a luat cu totul împărăția. În zilele lui Zedechia, ultimul din linia lui David care a domnit, sceptrul puterii regale a fost îndepărtat. Atunci a fost răsturnată împărăția tipică a lui Dumnezeu.

până când Cristos,
moștenitorul legal,
o va revendica
.

 

 

Din 70 d. Cr. Israel a fost împrăștiat printre toate națiunile.

     Hotărârea lui Dumnezeu în această privință este exprimată în cuvintele: „Și tu, domn fărădelege și nelegiuit al lui Israel, a cărui zi a sosit, fiindcă fărădelegea ta ajuns-a la culmea ei. Așa zice Iehova, Domnul:

«Să i se scoată diadema și să i se ia coroana! Aceasta nu va mai fi cum a fost . . . O voi răsturna, o voi răsturna, o voi răsturna. Și NU va mai sta, până ce nu va veni acela al căruia este dreptul; și acestuia o voi da»” (Ezechiel 21:25-27, Sf. Script., 1874 — ((A249)) n. e.).

    În împlinirea acestei profeții, împăratul Babilonului a venit împotriva lui Israel, a luat poporul în robie și a înlăturat pe împăratul lor. Deși restabiliți după aceea la existență națională prin Cirus persanul, ei au fost supuși și au plătit tribut imperiilor succesive ale Medo-Persiei, Greciei și Romei până la nimicirea finală a lor ca națiune, în anul 70 d. Cr., de când au fost risipiți printre neamuri.

     Împărăția lui Israel este singura, de la cădere, pe care Dumnezeu a recunoscut-o vreodată ca reprezentând în vreun fel guvernarea Lui, legile Lui etc. Au existat multe națiuni înainte de a lor, dar nici una n-a putut pretinde pe drept că Dumnezeu a fost fondatorul lor, sau că conducătorii lor au fost reprezentanții lui Dumnezeu. Când diadema a fost luată de la Zedechia și împărăția lui Israel a fost răsturnată, s-a decretat că va rămâne răsturnată până când Cristos, moștenitorul de drept al lumii, va veni să o pretindă.

   Astfel, prin deducție, toate celelalte împărății în putere până la restabilirea împărăției lui Dumnezeu sunt numite „împărății ale acestei lumi”, sub „prințul acestei lumi”, și deci orice pretenții ridicate de vreuna din ele că sunt împărății ale lui Dumnezeu sunt false. Și această Împărăție a lui Dumnezeu n-a fost „STABILITĂ” nici la prima venire a lui Cristos (Luca 19:12).  

    Atunci, și de atunci încoace, Dumnezeu a ales din lume pe aceia care vor fi socotiți vrednici să domnească cu Cristos ca împreună moștenitori ai acelui tron. Cristos nu va lua împărăția, puterea și gloria și nu va domni ca Domn al tuturor până la a doua venire a Sa.  

TitusArch3.jpg (6838 bytes)
TitusArch5.jpg (8718 bytes)

TitusArch4.jpg (12732 bytes)

              Arcul lui Titus, Roma, Italia

Arcul lui Titus, pe care este înfățișată menora evreiască luată din Templul din Ierusalim, comemorează luarea Ierusalimului de către Titus in 70 d. Cr.

Toate celelalte împărății sunt numite "împărății ale acestei lumi".

     Toate celelalte împărății, în afară de cea a lui Israel, sunt scriptural numite păgâne, sau împărății ale neamurilor — „împărății ale acestei lumi”, sub „prințul acestei lumi” — Satan. Îndepărtarea împărăției lui Dumnezeu în zilele lui Zedechia a lăsat lumea fără nici o guvernare pe care Dumnezeu s-o poată aproba, sau ale cărei legi sau afaceri să le fi supravegheat în mod special.

    Dumnezeu a recunoscut guvernămintele neamurilor indirect, prin aceea că a declarat public hotărârea Lui (Luca 21:24) ca în acest ((A250)) interval controlul asupra Ierusalimului și asupra lumii să fie exercitat de guvernămintele neamurilor.

"... Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor."
Luca
21:24

 

Omul căzut și-a dovedit neputința de a se autoguverna.

 

 

Holocaust.jpg (9417 bytes)

    Intervalul sau perioada de timp care s-a scurs de la îndepărtarea sceptrului și a guvernării lui Dumnezeu, până la restaurarea acestora în mai mare putere și glorie sub Cristos, este numit scriptural „Timpurile Neamurilor”.

    Și aceste „timpuri” sau ani, în care „împărățiile acestei lumi” au permisiunea să stăpânească, sunt fixate și limitate, iar timpul pentru restabilirea Împărăției lui Dumnezeu sub Mesia este la fel fixat și marcat în Scriptură.

    Rele cum au fost aceste guvernăminte ale neamurilor, ele au fost permise sau „rânduite de Dumnezeu” cu un scop înțelept (Romani 13:1). Imperfecțiunea și defectuoasa lor guvernare formează o parte din lecția generală a răutății excesive a păcatului și dovedesc faptul că omul decăzut nu este capabil să se autoguverneze, nici măcar spre propria lui satisfacție.

    Dumnezeu le permite, în cea mai mare parte, să-și realizeze propriile scopuri după cum sunt în stare, intervenind numai când ar sta în calea planurilor Sale.

    El intenționează ca în cele din urmă toate să lucreze spre bine și în final chiar și „mânia omului să-L laude”.

    Restul, care n-ar lucra spre bine, care n-ar servi nici unui scop ori n-ar da nici o lecție, El le restrânge. Psalmul 76:10.

    Incapacitatea omului de a stabili o guvernare perfectă se atribuie propriilor lui slăbiciuni, în starea lui decăzută, degradată. Aceste slăbiciuni, care prin ele însele s-ar împotrivi eforturilor umane de a crea o guvernare perfectă, de asemenea au fost folosite de Satan, primul care a ispitit pe om la neloialitate față de Stăpânitorul suprem.

Satan a denaturat caracterul lui Dumnezeu și a orbit pe oameni de a vedea adevărul.

 

Persecution3.jpg (49721 bytes)

    Satan s-a folosit continuu de slăbiciunile omului, a făcut ca binele să apară rău și răul să apară bine, a denaturat caracterul și planurile lui Dumnezeu și a orbit pe oameni față de adevăr.

     Lucrând astfel în inimile copiilor neascultării (Efeseni 2:2), el i-a făcut prizonierii voinței lui și s-a făcut pe sine, ceea ce Domnul nostru și apostolii numesc — prințul sau stăpânitorul acestei lumi (Ioan 14:30; 12:31).

    El nu este ((A251)) prințul acestei lumi pe drept, ci prin uzurpare, prin fraudă și înșelăciune și prin controlul oamenilor decăzuți. Fiindcă este un uzurpator, el va fi în mod sumar deposedat.

    Dacă ar fi avut un drept real ca prinț al acestei lumi, nu s-ar fi procedat așa cu el.     

Când Timpurile Neamurilor expiră,
Satan va fi legat și răsturnat de la putere
.

     Astfel se va vedea că stăpânirea pământului, așa cum este exercitată în prezent, are atât o fază invizibilă cât și una vizibilă. Cea dintâi este spirituală, cea de-a doua este umană — împărățiile pământești vizibile, într-o măsură sub controlul unui prinț spiritual, Satan.

Poverty3.jpg (52106 bytes)

    Fiindcă Satan a posedat un astfel de control, el I-a putut oferi Domnului nostru să-L facă supremul suveran vizibil al pământului sub conducerea sa (Matei 4:9). Când Timpurile Neamurilor vor expira, ambele faze ale stăpânirii prezente se vor termina, Satan va fi legat și împărățiile acestei lumi vor fi răsturnate.

     Creația gemândă, căzută, orbită, înfrântă la fiecare pas, de secole s-a târât de-a lungul drumului ei epuizant, chiar și cele mai bune străduințe dovedindu-se nerodnice, totuși sperând întotdeauna că epoca de aur visată de filosofii ei era aproape.

     Ea nu știe că încă o mai mare eliberare decât aceea în care speră și după care geme va veni prin disprețuitul Nazarinean și prin urmașii Lui, care, ca fii ai lui Dumnezeu, în curând se vor manifesta în puterea împărăției pentru eliberarea ei. Romani 8:22, 19.

Dumnezeu a dat imperiilor lumii permisiunea de a domni.

         Pentru ca să nu fie copiii Săi în întuneric în legătură cu permiterea guvernămintelor rele prezente și în legătură cu scopul Său originar, de a aduce un guvernământ mai bun când aceste împărății, sub providența Sa conducătoare, vor fi servit scopul pentru care au fost permise, Dumnezeu ne-a dat prin profeții Săi câteva mari vederi panoramice ale „împărățiilor acestei lumi”, de fiecare dată arătând, pentru încurajarea noastră, răsturnarea lor prin stabilirea propriei Sale Împărății drepte și veșnice sub Mesia, Prințul Păcii.

     Faptul că efortul prezent al omului de a exercita stăpânire nu se face printr-o sfidare reușită a voinței și puterii lui Iehova, ci prin permisiunea Lui, este arătat prin ((A252)) mesajul lui Dumnezeu către Nebucadnețar, în care Dumnezeu dă permisiune celor patru mari imperii, Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma, să stăpânească până la timpul stabilirii Împărăției lui Cristos (Daniel 2:37-43). Aceasta arată sfârșitul concesiunii stăpânirii.

     Aruncând acum o privire la aceste viziuni profetice, să ne amintim că ele încep cu Babilonul, pe timpul răsturnării împărăției lui Israel, împărăția tipică a Domnului.

Viziunea lui Nebucadnețar asupra
guvernămintelor pământului

 

Cele patru împărății universale a lui Daniel

Dan7PhotoDrama.jpg (14319 bytes)

   Daniel a explicat visul, zicând:

"Tu, împărate, te uitai, și iată, ai văzut un chip mare.  Chipul acesta era foarte mare, și de o strălucire nemaipomenită.  Stătea în picioare înaintea ta, și înfățișarea lui era înfricoșatoare."

"Capul chipului acestuia era de aur curat;  pieptul si brațele îi erau de argint;   pântecele si coapsele îi erau de bronz;  fluierele picioarelor, de fier;   picioarele, parte de fier și parte de lut."

" Tu te uitai, până ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului, și le-a făcut bucăți."

"Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună, si au devenit ca pleava din arie vara;"

"Le-a luat vântul, și nici un loc nu s-a mai găsit pentru ele.  Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un munte mare, și a umplut tot pământul."

"Iată visul.  Și vom spune înaintea împăratului și explicarea lui."

"Tu, împărate, ești împăratul impăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, tărie și slavă.
[Împărățiile neamurilor în timpul acela, erau orânduite de Dumnezeu
.]"

"El ți-a dat in mâini pe oriunde locuiesc ei, pe fiii oamenilor, fiarele câmpului si păsările cerurilor, și te-a făcut stăpân peste toate acestea; tu ești capul de aur!"

Dan2Image2.jpg (8616 bytes)

"După tine, se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăție, care va fi de bronz, și care va stăpâni peste tot pământul."

"Va fi o a patra împărăție, tare ca fierul;  după cum fierul sfărâmă în bucăâi și rupe totul, și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăți."

"Și după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar si parte de fier, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită;  dar va rămâne in ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul."

"Și după cum degetele de la picioare erau parte de fier și parte de lut, tot așa si împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpândă."

  Visurile profetice a lui Nebucadnețar
a celor patru împărății universale

Daniel7Image.jpg (6708 bytes)  
Capul de Aur =  Babilon
Brațele și Pieptul de Argint =  Medo-
    Persia
Corpul de Bronz =  Grecia
Picioarele de Fier =  Roma
Piatra = Împărăția lui Dumnezeu

 

Patru Imperii Universale

     Printre acele lucruri „scrise mai înainte pentru învățătura noastră”, pentru ca noi, cărora ni se poruncește să fim supuși autorităților care sunt, să putem avea nădejde prin răbdarea și mângâierea pe care le dau Scripturile (Romani 15:4; 13:1), este visul lui Nebucadnețar și interpretarea divină a lui prin profet. Daniel 2:31-45.

    Daniel a explicat visul spunând: „Tu, împărate, te uitai, și iată, ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de bronz, fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut. Tu te uitai, până ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți.

    Atunci, fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și au devenit ca pleava din arie, vara; le-a luat vântul și nici un loc nu s-a mai găsit pentru ele. Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul.

    Iată visul. Și vom spune înaintea împăratului și explicarea lui. Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, tărie și ((A253)) slavă. [Acolo au fost rânduite de Dumnezeu împărățiile neamurilor sau autoritățile care sunt.] El ți-a dat în mâini, pe oriunde locuiesc ei, pe fiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului, și te-a făcut stăpân peste toate acestea; tu ești capul de aur!

    După tine, se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta [argint]; apoi o a treia împărăție, care va fi de bronz și care va stăpâni peste tot pământul. Va fi o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă în bucăți și rupe totul, și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăți. Și, după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fier, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Și, după cum degetele de la picioare erau parte de fier și parte de lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpândă.”

    Printre numeroasele imperii mai mici ale pământului care s-au ridicat, cel care studiază istoria le poate trasa repede pe cele patru descrise mai sus de Daniel. Acestea sunt denumite IMPERII UNIVERSALE — întâi Babilonul, capul de aur (versetul 38); al doilea Medo-Persia, cuceritorul Babilonului, pieptul de argint; al treilea Grecia, cuceritorul Medo-Persiei, pântecele de bronz; și al patrulea Roma, împărăția cea tare, fluierele picioarelor de fier și picioarele de fier amestecat cu lut.

    Trei dintre aceste imperii trecuseră și al patrulea, cel Roman, deținea stăpânire universală pe timpul nașterii Domnului nostru, după cum citim:

„În timpul acela, a ieșit o poruncă de la Cezar August să se facă recensământ în toată lumea”. Luca 2:1.

    Împărăția de fier, Roma, a fost de departe cea mai tare și a durat mai mult decât predecesoarele ei. De fapt Imperiul Roman continuă încă, fiind reprezentat în națiunile Europei. Această divizare este reprezentată în cele zece ((A254)) degete de la picioarele chipului. Elementul lut din picioare amestecat cu fierul reprezintă amestecul bisericii cu statul.

    În Scripturi acest amestec este numit „Babilon” — confuzie. După cum vom vedea imediat, piatra este simbolul adevăratei Împărății a lui Dumnezeu; și Babilonul a folosit în loc o imitație de piatră — lutul — pe care l-a unit cu rămășițele fragmentare ale Imperiului Roman [fierul].

    Iar acest sistem amestecat — biserică și stat — Biserica nominală căsătorită cu împărățiile acestei lumi, pe care Domnul îl numește Babilon, confuzie, își ia libertatea să se numească Creștinătate — Împărăția lui Cristos. Daniel explică: „Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie [biserica amestecată cu lumea — Babilon] dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul”.

    Ele nu se pot contopi cu totul. „Dar în zilele acestor împărați [ale împărățiilor reprezentate prin degetele picioarelor, ale așa-ziselor „împărății creștine” sau „creștinătate”], Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi distrusă și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, dar ea însăși va dăinui pentru totdeauna”. Daniel 2:43, 44.

    Daniel nu declară aici timpul pentru sfârșitul acestor guvernăminte ale neamurilor; pe acela îl găsim în altă parte, dar fiecare împrejurare prezisă arată că astăzi sfârșitul este aproape, chiar la ușă. Sistemul papal de mult a pretins că el este împărăția pe care Dumnezeul cerurilor a promis aici că o va stabili și că în îndeplinirea acestei profeții el a sfărâmat în bucăți și a nimicit toate celelalte împărății.

    Totuși, adevărul este că biserica nominală s-a unit cu imperiile pământului numai ca lutul cu fierul și că papalitatea niciodată n-a fost adevărata Împărăție a lui Dumnezeu, ci numai o falsificare a ei. Una din cele mai bune dovezi că papalitatea n-a distrus și n-a nimicit aceste împărății pământești este că ele încă există. Și acum că lutul noroios s-a uscat și a devenit „plăpând”, pierzându-și ((A255)) puterea adezivă, fierul și lutul dau semne de sfărâmare și repede se vor fărâmița, fiind lovite de „piatră”, Împărăția adevărată.

    Continuându-și interpretarea, Daniel declară:

„Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce se va întâmpla după aceasta. Visul este adevărat și explicarea lui este sigură”. Versetul 45.

          Piatra dezlipită din munte fără ajutorul unor mâini, care lovește și împrăștie puterile neamurilor, reprezintă Biserica adevărată, Împărăția lui Dumnezeu. În timpul Veacului Evanghelic, această „piatră”-împărăție este în formare, „dezlipindu-se”, cioplindu-se și conturându-se pentru poziția și importanța ei viitoare — nu prin mâini omenești, ci prin puterea și spiritul adevărului, puterea invizibilă a lui Iehova.

    Când va fi completă, când va fi în întregime dezlipită, ea va lovi și va nimici împărățiile acestei lumi. Nu poporul, ci guvernămintele sunt simbolizate prin chip, și acestea vor fi nimicite pentru ca poporul să poată fi eliberat. Domnul nostru Isus n-a venit să piardă viețile oamenilor, ci să le mântuiască. Ioan 3:17.

Piatra dezlipită dintr-un munte reprezintă Împărăția lui Dumnezeu ...
Dan2Stone.jpg (2402 bytes)

     În timpul pregătirii ei, în timp ce se dezlipește în vederea destinului ei viitor, piatra ar putea fi numită munte în embrion; tot așa și Biserica ar putea fi și uneori este numită Împărăția lui Dumnezeu. Totuși, piatra nu devine de fapt munte până după ce lovește chipul; și Biserica la fel, va deveni Împărăție în sensul deplin, ca să umple întreg pământul, când „Ziua Domnului”, „Ziua mâniei” „asupra popoarelor” sau „timpul de strâmtorare” va fi sfârșit și când ea va fi stabilită și toate celelalte stăpâniri vor fi devenit supuse ei.

     Amintiți-vă acum făgăduința făcută de Domnul nostru învingătorilor Bisericii creștine:

„Celui care va birui îi voi ((A256)) da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”; „Celui care va birui și celui care va păzi până la sfârșit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier și le va zdrobi ca pe niște vase de lut, cum am primit și Eu de la Tatăl Meu” (Apocalipsa 3:21; 2:26, 27; Psalmul 2:8-12).

Mâna care a lovit guvernămintele va vindeca lumea.

     Când toiagul de fier va fi îndeplinit lucrarea de nimicire, atunci mâna care a lovit se va întoarce să vindece, și atunci poporul se va întoarce spre Domnul și El îi va vindeca (Isaia 19:22; Ieremia 3:22, 23; Osea 6:1; 14:4; Isaia 2:3), dându-le frumusețe în locul cenușii, untdelemn de bucurie în locul plânsului și haină de laudă în locul unui duh mâhnit.

Visul lui Nebucadnețar reprezintă  punctul de vedere al lumii.

Viziunea lui Daniel asupra
guvernămintelor pământești

     În viziunea lui Nebucadnețar vedem că imperiile pământului, privite din punctul de vedere al lumii, sunt o manifestare de glorie, grandoare și putere omenească, deși în ea vedem și o aluzie la decăderea și nimicirea lor finală, așa cum este arătat prin deteriorarea de la aur la fier și lut.

 

 

 wpeF3.jpg (17687 bytes)
Împăratul Dioclețian
(245-313 d. Cr.)

     Clasa pietrei, Biserica adevărată, în timpul alegerii sau scoaterii ei din munte a fost evaluată de lume ca fără nici o valoare, a fost disprețuită și respinsă de oameni. Ei nu văd în ea nici o frumusețe ca s-o dorească. Lumea iubește, admiră, laudă și apără pe conducătorii și guvernele reprezentate prin acest chip mare, deși a fost încontinuu dezamăgită, înșelată, rănită și oprimată de ele.

    Lumea preamărește în proză și versuri pe agenții cei mari și încununați de succes ai acestui chip, pe alexandrii, cezarii, bonaparții ei, și pe alții a căror mărime s-a manifestat prin măcelărirea semenilor, și care, în pofta lor pentru putere, au făcut milioane de văduve și orfani. Și spiritul care există în cele „zece degete” ale chipului este încă tot așa, după cum îl vedem manifestat astăzi în oștirile lor ordonate, de peste douăsprezece milioane de oameni înarmați cu toate dispozitivele diavolești ale ingeniozității moderne, pentru a ((A257)) se măcelări unul pe altul la comanda „autorităților care sunt”.   

Visul lui Daniel reprezintă punctul de vedere a lui Dumnezeu.

 Daniel spune:

"În viziunea mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.  Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta."

"Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. 
...Și iată o a doua fiară era ca un urs
..și iată o alta ca un leopard.
...

 

"După aceea m-am uitat în viziunile de noapte și iată, o a patra fiară nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică;"

 

"avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma, si călca în picioare ce mai rămânea;  era cu totul diferitâ de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne." 
     Daniel 7:2-7

Patru fiare impunătoare

wpeFF.jpg (13947 bytes)

Leul = Ursul = Leopardul = a 4-a Fiară =
Babilon Medo-Persia Grecia Roma

    Cei mândri sunt numiți acum fericiți; da, cei care lucrează răutate sunt instalați în putere (Maleahi 3:15). Atunci, nu putem noi oare vedea că nimicirea acestui chip mare prin lovirea exercitată de piatră și prin stabilirea împărăției lui Dumnezeu înseamnă eliberarea celor asupriți și binecuvântarea tuturor? Deși schimbarea va cauza pentru un timp dezastru și strâmtorare, în cele din urmă va produce roadele pașnice ale dreptății.

     Amintindu-ne deosebirea punctului de vedere, acum să privim aceleași patru imperii universale ale pământului din punctul de vedere al lui Dumnezeu și al acelora care sunt în armonie cu El, așa cum sunt înfățișate în viziunea dată preaiubitului profet Daniel. După cum pentru noi aceste împărății par dezonorante și feroce, tot așa lui Daniel, aceste patru imperii universale i-au fost prezentate ca patru fiare sălbatice mari și lacome. Iar viitoarea Împărăție a lui Dumnezeu (piatra), în viziunea lui apare proporțional mai mare decât în viziunea lui Nebucadnețar. Daniel spune:

„În viziunea mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur . . . Și iată, o a doua fiară era ca un urs . . . o alta era ca un leopard . . . După aceea m-am uitat în viziunile de noapte și iată o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul diferită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne”. Daniel 7:2-7.

    Trecem peste detaliile referitoare la primele trei fiare (Babilon—leul, Medo-Persia—ursul și Grecia—leopardul), cu capetele, picioarele, aripile lor etc., toate fiind simbolice și de mai mică importanță în examinarea noastră prezentă decât detaliile fiarei a patra, Roma.

((A258))

Imperiul Roman,
arătat înspăimântător și cumplit

     Despre a patra fiară, Roma, Daniel spune:

  Dan7Dread.gif (6553 bytes)
"Fiara ... înspăimântătoare"

„După aceea m-am uitat în viziunile de noapte și iată o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică . . . și avea zece coarne. Am privit la coarne, și iată, un alt corn mic a ieșit din mijlocul lor, și dinaintea lui au fost smulse din rădăcini trei din cele dintâi coarne. Și iată, cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari”. Daniel 7:7, 8.

 

Cele trei coarne ale Imperiului Roman.

 

Dan7LittleHorn.gif (9630 bytes)
"Cornul cel mic"

     Aici este arătat Imperiul Roman, iar diviziunile puterii lui sunt arătate prin cele zece coarne, un corn fiind un simbol al puterii. Cornul cel mic, ieșind dintre acestea, însușindu-și puterea a trei dintre ele și stăpânind printre celelalte, reprezintă începutul mic și ridicarea treptată la putere a Bisericii Romei — puterea sau cornul papal.

    Acesta ridicându-se în influență, trei dintre diviziunile, coarnele sau puterile Imperiului Roman (Herulii, Exarhatul de Răsărit și Ostrogoții) au fost smulse din cale, pentru a face loc stabilirii lui ca putere sau corn civil. Acest din urmă corn, în special notabil, papalitatea, este remarcabil pentru ochii lui, reprezentând inteligența, și pentru gura lui — declarațiile lui, pretențiile lui etc.

Cele trei coarne ale Imperiului Roman scoase din rădăcină de către "Cornul cel mic" cu "ochi" și "
o gură care vorbea cu trufie" Daniel 7:8

Primul corn

Al 2-lea Corn

Al 3-lea Corn

Cornul cel Mic

Ravena condusă de Conducătorii din Est

Herulii

Ostrogoții

Papalitatea

 

Dan7Dread.jpg (2397 bytes)

     Acestei fiare a patra, reprezentând Roma, Daniel nu-i dă nici un nume descriptiv. În timp ce celelalte sunt descrise, ca un leu, ca un urs și ca un leopard, a patra era așa de feroce și hidoasă încât nici una dintre fiarele pământului n-ar putea fi comparată cu ea. Ioan Revelatorul, văzând în viziune aceeași fiară simbolică (guvernământ), de asemenea a fost în încurcătură în ceea ce privește numele prin care s-o descrie și în final îi dă câteva. Printre altele el a numit-o „Diavolul” (Apocalipsa 12:9).

     Desigur că el a ales un nume potrivit, deoarece Roma, dacă este privită în lumina persecuțiilor ei sângeroase, cu siguranță a fost cel mai diavolesc dintre toate guvernămintele pământești. Chiar în schimbarea ei de la Roma păgână la Roma papală a ilustrat una din caracteristicile  principale  ale  lui Satan, pentru că și el se ((A259))   preface      apară   ca   un   înger  de  lumină (2 Corinteni 11:14), după cum Roma s-a transformat din păgânism și a pretins a fi creștină — Impărăția lui Cristos*.

 

*Faptul că Roma este numită „Diavolul”, în nici un caz nu dovedește netemeinicia existenței unui Diavol personal, ci mai curând contrariul. Fiindcă există fiare ca lei, urși și leoparzi, cu caracteristicile cunoscute, guvernămintele au fost asemănate cu ele; tot așa, fiindcă există un Diavol cu caracteristicile cunoscute, al patrulea imperiu este asemănat cu el.


Fiara si Cornul cel Mic sunt distruse gradual.

     După ce dă unele detalii referitoare la această din urmă fiară, fiara romană, și în special la cornul ei deosebit, cornul papal, profetul declară că se va face judecată împotriva acestui corn și el va începe să-și piardă stăpânirea, care se va consuma printr-un proces treptat până când fiara va fi nimicită.

Fiara va fi omorâtă de ridicarea maselor în "Ziua Domnului".

wpe6F7.jpg (2879 bytes)

     Această fiară, Imperiul Roman, încă mai există prin coarnele sau diviziunile sale, și ea va fi ucisă prin ridicarea maselor de oameni și prin răsturnarea guvernămintelor în „Ziua Domnului”, pregătitoare recunoașterii stăpânirii cerești. Acest lucru este clar arătat în alte scripturi, care încă trebuie să fie examinate. Totuși, întâi vine consumarea cornului papal. Puterea și influența lui au început să se consume când Napoleon a luat pe papa prizonier în Franța.

    Atunci, când nici blestemele papilor, nici rugăciunile lor nu i-au eliberat de puterea lui Bonaparte, a devenit evident pentru națiuni că autoritatea și puterea divină pretinsă de papalitate era fără temei. După aceea, puterea laică a papalității a scăzut rapid, până când în septembrie 1870 și-a pierdut ultima urmă de putere laică prin Victor Emanuel.

     Cu toate acestea, în tot acest timp în care „se consuma”, ea a continuat să-și declare vorbele umflate de blasfemie, ultima ei declarație fiind în 1870, când, doar cu câteva luni înainte de răsturnarea ei, a făcut declarația de infailibilitate  a  papilor.  Toate  acestea  sunt notate în ((A260)) profeție:  

Cornul cel Mic se umfla tare.

„Priveam atunci [adică după decretul împotriva acestui „corn”, după ce începuse consumarea lui] pentru vuietul VORBELOR SEMEȚE ce vorbea cornul”. Daniel 7:11 (Sf. Scriptură, 1874 — n.e.).

Al patrulea imperiu va fi distrus complet, fapt simbolizat prin "iazul de foc". 
Apocalipsa
19:20

Fire.jpg (10674 bytes)

     Astfel suntem aduși prin istorie până în zilele noastre și ni se permite să vedem că evenimentul de așteptat în privința imperiilor pământului este nimicirea lor completă. Ceea ce urmează este descris prin cuvintele:

„M-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost distrus și aruncat în foc, ca să fie ars”.

     Uciderea și arderea sunt simboluri, ca și fiara însăși, și înseamnă nimicirea completă și fără speranță a guvernării organizate prezente. În versetul 12 profetul remarcă o diferență între sfârșitul acestei fiare, a patra, și al predecesoarelor ei.

     Celor trei, în mod succesiv (Babilon, Persia și Grecia), li s-a luat stăpânirea; au încetat să dețină puterea stăpânitoare a pământului, dar viața lor ca națiuni n-a încetat imediat. Grecia și Persia încă mai au ceva viață, deși sunt multe secole de când stăpânirea universală a trecut din mâna lor.

     Totuși, cu Imperiul Roman, a patra și ultima dintre aceste fiare, nu este așa. El va pierde dintr-o dată stăpânirea și viața și va merge în nimicire completă; și celelalte de asemenea vor pieri cu el. Daniel 2:35.

Al cincilea imperiu (Împărăția lui Dumnezeu)
va fi o domnie veșnică
.

  Jesus42EstelleCloudsF.jpg (3428 bytes)

     Nu are importanță care sunt mijloacele sau instrumentele folosite, cauza acestei căderi va fi stabilirea celui de-al cincilea Imperiu Universal al pământului, Împărăția lui Dumnezeu sub Cristos, care are dreptul să ia stăpânirea.  

     Transferarea împărăției de la fiara a patra, care pentru timpul ei hotărât a fost „rânduită de Dumnezeu”, la a cincea împărăție sub Mesia, când va veni timpul ei hotărât, este descrisă de profet în aceste cuvinte:

„. . . și iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat [Cristosului — cap și corp complet] stăpânire, slavă și împărăție, pentru ca toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile să-I slujească. ((A261)) Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și împărăția Lui nu va fi distrusă”.

Îngerul a interpretat aceasta astfel:

„Domnia, stăpânirea și măreția tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și-L vor asculta”.
Daniel 7:13, 27.

"Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale."
1 Corinteni
15:25

 

     Astfel văzute lucrurile, stăpânirea pământului va fi pusă în mâinile lui Cristos de către Iehova („Cel Bătrân de Zile”),   care   va   supune   „totul   sub  picioarele  Lui” (1 Corinteni 15:27).

   Întronat astfel peste Împărăția lui Dumnezeu, El trebuie să domnească până când va fi reprimat toată autoritatea și puterea care este în conflict cu voința și legea lui Iehova. Pentru realizarea acestei misiuni mari, întâi este necesară răsturnarea acestor guvernăminte ale neamurilor, deoarece „împărățiile acestei lumi”, ca și „prințul acestei lumi”, nu se vor preda pașnic, ci trebuie restrânse și reținute cu forța.

    Și astfel este scris: „. . . ca să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Săi”. Psalmul 149:8, 9.

"Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ." Matei 6:10

TIChild1.jpg (15520 bytes)

Vie Împărăția Ta

     Când astfel privim guvernămintele prezente, din punctul de vedere al Domnului nostru și al profetului Daniel, și ne dăm seama de caracterul lor feroce, distructiv, sălbatic și egoist de fiară, inimile noastre tânjesc după sfârșitul guvernămintelor neamurilor și cu bucurie așteaptă mult acel timp binecuvântat, când învingătorii veacului prezent vor fi întronați împreună cu Capul lor pentru a conduce, a binecuvânta și a restabili creația care geme. Cu siguranță că toți copiii lui Dumnezeu se pot ruga din toată inima împreună cu Domnul lor:

„VIE ÎMPĂRĂȚIA TA, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”.

 

 

 

 Dan2Stone.jpg (2402 bytes)

Împărăția lui Dumnezeu va fi inaugurată înainte ca împărățiile lumii acesteia să cadă.

          Fiecare din aceste guvernăminte reprezentate prin chip și prin fiare a existat înainte de a veni la putere ca imperiu universal. Tot așa este și cu adevărata Împărăție a lui ((A262)) Dumnezeu: ea a existat de mult, separată de lume, neîncercând să conducă, ci așteptându-și timpul — timpul hotărât de Cel Bătrân de Zile.

    Și asemenea celorlalte, ea trebuie să-și primească funcția și trebuie să ajungă în autoritate, sau să fie „stabilită”, înainte de a-și putea exercita puterea în lovirea și uciderea fiarei sau împărăției care o precede.

    De unde și caracterul potrivit al declarației: „În zilele acestor împărați [în timp ce ei au încă putere], Dumnezeul cerurilor va ridica [va stabili în putere și autoritate] o împărăție”.

    Și după ce este stabilită, „ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, dar ea însăși va dăinui pentru totdeauna” (Daniel 2:44).

    Deci, oricum am aștepta-o noi, Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie inaugurată înainte de căderea împărățiilor acestei lumi, iar puterea și lovirea exercitată de ea va aduce răsturnarea lor.

 

Puterea lui Satan nu a fost absolută.

 

 Hirohito.jpg (6126 bytes)
Î
mpăratul Hirohito

 wpe102.jpg (6851 bytes)
Benito Mussolini

Guvernămintele prezente privite din alt punct de vedere

    Dreptul suprem și autoritatea de a stăpâni lumea sunt și vor fi întotdeauna legitime pentru Creatorul, Iehova, nu are importanță cui îi permite sau pe cine autorizează El să aibă control subordonat. Sub imperfecțiunile și slăbiciunile rezultate din neloialitatea față de Împăratul împăraților, Adam a devenit curând slab și neputincios.

    Ca monarh, el a început să piardă puterea prin care la început comanda și deținea supunerea animalelor inferioare prin puterea voinței sale. El a pierdut și controlul asupra sa, așa încât, atunci când voia să facă bine, interveneau slăbiciunile și răul era prezent cu sine; și chiar binele pe care voia să-l facă nu-l făcea, iar răul pe care nu voia să-l facă îl făcea.

    Prin urmare, deși nu facem nici o încercare de a scuza rasa noastră rebelă, putem avea compătimire pentru zadarnicele ei eforturi de a se autoguverna și a-și aranja propriul bine. Și se poate spune ceva despre succesul lumii în această direcție, pentru că, în timp ce recunoaștem adevăratul caracter al acestor guvernăminte feroce, chiar ((A263)) dacă au fost corupte, ele au fost mult superioare lipsei totale de guvernare — mult mai bune decât lipsa de lege și anarhia.

    Deși anarhia i-ar fi fost probabil cu totul plăcută „prințului acestei lumi”, n-a fost așa pentru supușii lui, și puterea lui nu este absolută: ea este limitată la măsura capacității lui de a opera prin omenire, iar politica lui trebuie să se conformeze în mare măsură ideilor, patimilor și prejudecăților oamenilor. Ideea omului a fost autoguvernarea, independent de Dumnezeu; și când Dumnezeu i-a permis să încerce experimentul, Satan a îmbrățișat posibilitatea de a-și extinde influența și stăpânirea.

    Astfel, dorind să uite pe Dumnezeu (Romani 1:28), omul s-a expus la influența acestui dușman viclean și puternic dar nevăzut; prin urmare, de atunci a fost obligat întotdeauna să lucreze împotriva mașinațiunilor lui Satan, precum și împotriva propriilor slăbiciuni personale.

Guvernele omenirii incearcă să promoveze dreptatea.

 

Unde dreptatea a fost ignorată, au rezultat revoluții.

Stalin.jpg (4838 bytes)
Iosif Stalin

     Acesta fiind cazul, să aruncăm din nou o privire la împărățiile acestei lumi, privindu-le acum ca fiind efortul omenirii căzute de a se autoguverna, independent de Dumnezeu. Deși corupția individuală și egoismul au deviat cursul dreptății, așa încât dreptatea deplină arareori a fost măsurată cuiva sub împărățiile acestei lumi, totuși obiectivul aparent al tuturor guvernămintelor organizate vreodată printre oameni a fost să promoveze dreptatea și binele tuturor oamenilor.

     În ce măsură a fost atins obiectivul acesta, este o altă chestiune, dar aceasta a fost pretenția tuturor guvernămintelor și acesta a fost obiectivul poporului guvernat, prin faptul că li s-a supus și le-a sprijinit. Acolo unde limitele dreptății au fost mult ignorate, fie că masele au fost orbite și înșelate în ceea ce le privește, fie că au rezultat războaie, agitație și revoluții.

     Faptele urâte ale tiranilor josnici, care au câștigat poziții de putere în guvernămintele lumii, n-au reprezentat legile și instituțiile acelor guvernăminte, ci, uzurpând ((A264)) autoritatea și folosind-o în scopuri josnice, au dat acelor guvernăminte caracterul lor de fiară.

    Fiecare guvernământ a avut o majoritate de legi înțelepte, drepte și bune pentru protecția vieții și proprietății, pentru protecția intereselor interne și comerciale, pentru pedepsirea nelegiuirii etc.

    Ele au avut și curți de apel pentru chestiuni de dispută, unde, cel puțin într-o anumită măsură, se face dreptate; și oricât de imperfecți ar fi cei în funcție, avantajul și necesitatea acestor instituții este evidentă.

    Slabe cum au fost aceste guvernăminte, fără ele elementul de calitate mai joasă al societății, prin forța numărului ar fi biruit elementul mai drept, mai bun.

Satan a operat prin slăbiciunile și gusturile depravate ale conducătorilor.

Lenin.jpg (4591 bytes)
Vladimir Lenin

DictatorHitler.jpg (3356 bytes)
Adolf Hitler
__________

 Guvernămintele omenești sunt
adeseori ca fiarele

     Prin urmare, deși recunoaștem caracterul de fiară al acestor guvernăminte, la care s-a ajuns prin înălțarea la putere a unei majorități de conducători nedrepți, prin intrigile și înșelăciunile lui Satan care operează prin slăbiciunile, gusturile și ideile degradate ale omului, totuși noi le recunoaștem ca fiind cele mai bune eforturi ale bietei omeniri decăzute de a se autoguverna.

     Secol după secol Dumnezeu le-a permis să facă efortul și să vadă rezultatele.

     Dar, după secole de experiment, rezultatele sunt tot atât de departe de a fi satisfăcătoare astăzi ca și în oricare altă perioadă din istoria lumii.

    De fapt nemulțumirea este mai generală și mai larg răspândită decât oricând înainte; nu fiindcă există mai multă asuprire și nedreptate decât oricând, ci fiindcă sub aranjamentele lui Dumnezeu ochii oamenilor se deschid prin creșterea cunoștinței.

Creșterea cunoștinței și a spiritului de independență restring influența lui Satan.

     Diferitele guverne stabilite din când în când au demonstrat capacitatea medie a poporului reprezentat prin ele de a se guverna. Chiar și unde au existat guverne despotice, faptul că au fost tolerate de mase a dovedit că ei ca popor n-au fost capabili să stabilească și să sprijine un guvern mai bun, deși, fără îndoială, întotdeauna au fost mulți indivizi cu mult mai înaintați decât starea medie.

((A265))
Pregătire pentru timpul iluminării publice generale.

School2.jpg (10330 bytes)

 

     Comparând condiția lumii de astăzi cu condiția ei din oricare altă perioadă dinainte, găsim o diferență însemnată în sentimentele maselor. Spiritul de independență este acum pretutindeni, și oamenii nu pot fi acum atât de ușor legați la ochi, înșelați și conduși de stăpânitori și politicieni, și de aceea nu se vor supune jugurilor din trecut.

    Această schimbare a sentimentului public n-a fost treptată chiar de la începutul efortului omului de a se autoguverna, ci a fost clar marcată numai din secolul al șaisprezecelea; și progresul ei a fost foarte rapid în ultimii cinzeci de ani. De aceea, această schimbare nu este rezultatul experienței veacurilor trecute, ci este rezultatul natural al creșterii recente a cunoștinței și al răspândirii ei generale printre masele omenirii.

    Pregătirea pentru această răspândire generală a cunoștinței a început cu invenția tiparului, prin anul 1440 d. Cr., și cu înmulțirea consecutivă a cărților și periodicelor de știri. Influența acestei invenții în iluminarea publică generală a început să se simtă cam în secolul al șaisprezecelea; și toți sunt familiari cu pașii progresivi făcuți de atunci. Educația generală a maselor a devenit populară, iar invențiile și descoperirile devin fapte de zi cu zi.

   Această creștere a cunoștinței printre oameni, care este din hotărârea lui Dumnezeu și se întâmplă la timpul Său cuvenit, este una din influențele puternice care lucrează acum la legarea lui Satan — reducându-i influența și delimitându-i puterea în această „Zi a Pregătirii” pentru stabilirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

 

 

Cunoștința duce la trezirea respectului de sine și la înțelegerea drepturilor personale.

 Martin.jpg (4168 bytes)
Martin Luther King, Jr. 

RosaParks1.jpg (2913 bytes)
Rosa Parks

     Creșterea cunoștinței în toate direcțiile trezește printre oameni un sentiment de respect de sine și o înțelegere a drepturilor lor naturale și inalienabile, care nu mult timp vor permite să le fie ignorate sau disprețuite; mai curând vor merge spre extrema opusă. Aruncați o privire înapoi și vedeți cum de-a lungul secolelor națiunile au scris cu sânge istoria nemulțumirii lor.

    Și profeții declară că datorită ((A266)) creșterii cunoștinței o nemulțumire încă și mai generală și mai larg răspândită se va exprima printr-o revoluție mondială, prin răsturnarea întregii legi și ordini; că rezultatul va fi anarhia și nefericirea pentru toate clasele, dar că, în mijlocul acestei confuzii, Dumnezeul cerurilor Își va STABILI Împărăția care va satisface dorința tuturor popoarelor.

    Obosiți și descurajați de propriile eșecuri, văzând ultimele și cele mai mari eforturi ale lor rezultând în anarhie, oamenii vor întâmpina cu bucurie, se vor apleca în fața autorității cerești și vor recunoaște guvernul tare și drept. Astfel, situația fără ieșire a omului va fi folosită de Dumnezeu, „și va veni dorința tuturor neamurilor” — Împărăția lui Dumnezeu în putere și glorie mare. Hagai 2:7.

Neputința omului ocazia lui Dumnezeu.

     Știind că acesta este scopul lui Dumnezeu, nici Isus nici apostolii nu s-au opus în nici un fel conducătorilor pământești. Dimpotrivă, ei au învățat Biserica să se supună acestor autorități, chiar dacă au suferit adesea prin abuzul lor de putere.

     Ei au învățat Biserica să se supună legilor și să respecte pe cei în autoritate datorită funcției lor, chiar dacă ei personal nu erau vrednici de stimă; să-și plătească taxele stabilite, și, dacă nu veneau în conflict cu legile lui Dumnezeu (Faptele 4:19; 5:29), să nu opună rezistență la nici o lege stabilită (Romani 13:1-7; Matei 22:21).

    Domnul Isus, apostolii și Biserica timpurie s-au supus toți legii, deși au fost separați de guvernele acestei lumi și n-au luat deloc parte la ele.

"Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu."
Efeseni
2:19

 

 

După moartea apostolilor, propovăduirea despre Împărăția viitoare a lui Dumnezeu a fost nepopulară.

     Deși puterile care sunt, guvernămintele acestei lumi, au fost orânduite sau aranjate de Dumnezeu pentru ca omenirea să poată câștiga sub ele experiența necesară, totuși Biserica, cei consacrați care aspiră la funcție în Împărăția viitoare a lui Dumnezeu, nu trebuie nici să tânjească după onorurile și retribuțiile funcției în împărățiile acestei lumi, nici să se opună acestor puteri.

    Ei sunt cetățeni și moștenitori ai împărăției cerești (Efeseni 2:19), și, ca atare, ei trebuie să pretindă numai acele ((A267)) drepturi și privilegii, sub împărățiile acestei lumi, care sunt acordate străinilor. Misiunea lor nu este să ajute lumea să-și îmbunătățească starea prezentă, nici să se amestece în afacerile ei în prezent.

    A încerca să facă astfel, ar fi doar eforturi inutile, deoarece mersul lumii și sfârșitul ei sunt ambele clar definite în Scripturi și sunt sub controlul deplin al Celui care la timpul Său ne va da împărăția. Acum influența Bisericii adevărate este și a fost întotdeauna mică — atât de mică încât practic nu are importanță din punct de vedere politic; dar oricât de mare ar putea să apară, noi trebuie să urmăm exemplul și învățătura Domnului nostru și a apostolilor.

    Știind că scopul lui Dumnezeu este să lase lumea să-și încerce pe deplin capacitatea de a se guverna, Biserica adevărată nu trebuie să fie din lume, deși este în ea. Sfinții pot influența lumea numai prin faptul că se separă de ea, prin faptul că lasă lumina lor să strălucească, și astfel prin viețile lor spiritul adevărului MUSTRĂ lumea.

    Astfel — supunându-se pașnic și ordonat, lăudând fiecare lege dreaptă, mustrând nelegiuirea și păcatul, aratând înainte spre Împărăția promisă a lui Dumnezeu și spre binecuvântările care se așteaptă sub ea, și nu prin metoda adoptată obișnuit, de amestec în politică și uneltire cu lumea pentru putere, fiind astfel atrași în războaie, în păcate și în degradarea generală — astfel deci, în glorioasă castitate, Mireasa în perspectivă a Prințului Păcii trebuie să fie o putere pentru bine, ca reprezentanta Domnului ei în lume.     

Witnessing.jpg (4119 bytes)

     Biserica lui Dumnezeu trebuie să acorde toată atenția și efortul pentru propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu și pentru înaintarea intereselor acelei Împărății conform planului prezentat în Scripturi. Dacă va face aceasta cu credincioșie, ea nu va avea nici timp, nici dispoziție de a se ocupa de politica guvernelor prezente. Domnul n-a avut timp pentru ea; apostolii n-au avut timp pentru ea; și nu are nici unul dintre sfinții care le urmează exemplul.

((A268))

 

 

 

 

 

 

Charlemagne.jpg (11879 bytes)
Papa încoronân-du-l pe Charlemagne

     Curând după moartea apostolilor Biserica timpurie a căzut pradă tocmai acestei ispite. Propovăduirea viitoarei Împărății a lui Dumnezeu, care va înlocui toate împărățiile pământești, și a lui Cristos cel răstignit, ca moștenitorul acelei Împărății, a fost nepopulară și a adus cu ea persecuție, batjocură și dispreț.

   Dar unii s-au gândit să îmbunătățească planul lui Dumnezeu și în loc de suferință să aducă Biserica într-o poziție de favoare în fața lumii. Printr-o combinație cu puterile pământești, aceștia au reușit. Ca rezultat s-a dezvoltat papalitatea, și în timp ea a devenit amanta și regina neamurilor. Apocalipsa 17:3-5; 18:7.

     Prin această politică totul s-a schimbat: în loc de suferință a venit onoarea; în loc de umilință a venit mândria; în loc de adevăr a venit eroarea; și în loc de a fi persecutată, ea a devenit persecutoarea tuturor celor care au condamnat noile ei onoruri ilegale.  

    Curând a început să inventeze noi teorii și sofisme pentru a-și justifica mersul, înșelându-se întâi pe sine și apoi neamurile, în credința că făgăduita domnie milenară a lui Cristos VENISE și că Regele Cristos era reprezentat prin papii ei, care au domnit peste regii pământului ca locțiitori ai Lui. Pretențiile ei au avut succes în înșelarea întregii lumi.

    „Cei care locuiesc pe pământ s-au îmbătat” de doctrinele ei eronate (Apocalipsa 17:2), intimidându-i prin învățătura că tortura veșnică îi aștepta pe toți care se împotriveau pretențiilor ei. Curând regii Europei au fost încoronați sau detronați prin edictul ei și sub pretinsa ei autoritate.

Biserica nominală, unită cu guvernele lumii, a pretins că Domnia lui Cristos a sosit.

    Astfel se întâmplă că regatele Europei de astăzi pretind a fi regate creștine și anunță că suveranii domnesc „prin grația lui Dumnezeu”, adică prin numirea fie a papalității, fie a uneia dintre sectele protestante. Căci, deși reformatorii au abandonat multe din pretențiile la jurisdicție eclesiastică etc. ale papalității, ei au ținut la această onoare pe care regii pământului au ajuns s-o atașeze creștinismului.

    Și în acest fel reformatorii au căzut ((A269)) în aceeași eroare și au exercitat autoritate de monarhi în numirea și aprobarea guvernelor și regilor, denumindu-le „împărății creștine” sau împărății ale lui Cristos. Astfel auzim astăzi mult despre acea enigmă stranie, „Lumea Creștină” — într-adevăr o enigmă când este privită în lumina adevăratelor principii ale Evangheliei. Domnul nostru a spus despre ucenicii Săi: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume”. Iar Pavel ne îndeamnă spunând: „Să nu vă conformați veacului acestuia”. Ioan 17:16; Romani 12:2.

    Dumnezeu niciodată n-a aprobat numirea acestor împărății după numele lui Cristos. Înșelate de Biserica nominală, aceste neamuri navighează sub culori false, pretinzând a fi ce nu sunt. Singurul lor drept, abstracție făcând de votul poporului, este în concesiunea limitată a lui Dumnezeu, așa cum i s-a spus lui Nebucadnețar — până vine Cel care are drept la stăpânire.

    Pretenția că aceste împărății imperfecte, cu legile lor imperfecte și adesea cu conducători egoiști și vicioși, sunt „împărățiile Domnului nostru și ale Unsului Său” este o calomnie grosolană la adresa adevăratei Împărății a lui Cristos, în fața căreia ele vor trebui în curând să cadă, și la adresa „Prințului păcii” și a conducătorilor ei drepți. Isaia 32:1.

Copiilor lui Dumnezeu le-a fost îndepărtată atenția de la Împărăția cerească promisă.

Unirea nepotrivită a Bisericii cu guvernămintele

     O altă daună serioasă ce rezultă din această eroare este că prin ea atenția copiilor lui Dumnezeu a fost îndepărtată de la Împărăția cerească făgăduită, și ei au fost conduși spre o recunoaștere nepotrivită a împărățiilor pământești și la o intimitate cu ele, ca și la încercări aproape inutile de a altoi harurile și moralitatea creștinismului în aceste tulpini sălbatice, lumești, până la neglijarea Evangheliei referitoare la adevărata Împărăție și la speranțele care se centrează în ea.

    Sub această înșelare, în prezent unii sunt foarte preocupați ca numele lui Dumnezeu să fie încorporat în Constituția  Statelor  Unite,  pentru  ca  prin  aceasta  să ((A270)) poată deveni o națiune creștină. Prezbiterienii reformați au refuzat de ani de zile să voteze sau să dețină funcții în acest guvern, fiindcă nu este Împărăția lui Cristos. Astfel ei recunosc caracterul nepotrivit al participării creștinilor la oricare altă împărăție.

    Noi încurajăm mult acest sentiment, dar nu și concluzia că, dacă numele lui Dumnezeu ar fi menționat în Constituție, faptul acesta ar transforma acest guvernământ dintr-o împărăție a acestei lumi într-o împărăție a lui Cristos și le-ar da libertatea să voteze și să dețină funcții în el.

    O, ce nechibzuință! Ce mare este înșelarea prin care „Mama desfrânatelor” a îmbătat toate neamurile (Apocalipsa 17:2); deoarece într-o manieră similară se pretinde că regatele Europei au fost transferate de la Satan la Cristos și au devenit „națiuni creștine”.

     Să se remarce faptul că cele mai bune și cele mai rele dintre națiunile pământului nu sunt decât „împărății ale acestei lumi”, a căror concesiune de putere de la Dumnezeu este acum aproape expirată, pentru ca să poată da loc succesorului lor orânduit, Împărăția lui Mesia, al Cincilea Imperiu Universal al pământului (Daniel 2:44; 7:14, 17, 27) — această vedere va face mult pentru a stabili adevărul și a răsturna eroarea.

     Dar, după cum se prezintă situația, acțiunile papalității în această privință, aprobate de reformatorii protestanți, trec necontestate printre creștini. Și deoarece trebuie să susțină Împărăția lui Cristos, ei se simt obligați să apere împărățiile prezente ale așa-numitei creștinătăți în cădere, al căror timp expiră repede; în acest fel simpatia lor este adesea forțată spre partea asupririi, mai degrabă decât spre partea dreptului și libertății — spre partea împărățiilor acestei lumi și a prințului acestei lumi, mai degrabă decât spre partea adevăratei Împărății viitoare a lui Cristos. Apocalipsa 17:14; 19:11-19.

Împărățiile lumii acesteia nu sunt asemenea lui Cristos.

     Lumea ajunge repede să-și dea seama că „împărățiile acestei  lumi” nu sunt asemenea lui Cristos și că pretenția ((A271)) lor de a fi prin hotărârea lui Cristos nu este incontestabilă.

    Oamenii încep să-și folosească puterea rațiunii în această chestiune și în altele similare; și ei își vor exprima cu atât mai violent convingerile prin fapte, cu cât ajung să-și dea seama că au fost obiectul unei înșelări în numele lui Dumnezeu, al Dreptății și al Prințului Păcii.

    De fapt, tendința multora este să tragă concluzia că creștinismul este o impunere fără temei, și că, aliat cu conducătorii civili, scopul lui este numai să țină în frâu libertățile maselor.

 

     O, dacă oamenii ar fi înțelepți, dacă și-ar îndrepta inimile spre înțelegerea lucrării și planului Domnului! Atunci împărățiile prezente s-ar topi treptat — ar urma repede reformă după reformă și libertate după libertate, și dreptatea și adevărul ar predomina până când ar fi stabilită dreptatea pe pământ.

     Dar ei nu vor să facă aceasta și nici nu pot în starea lor prezentă decăzută; și astfel, înarmați cu egoismul, fiecare se va strădui pentru supremație, și regatele acestei lumi vor trece cu un timp de strâmtorare mare, cum n-a mai fost de când sunt popoare.

     Despre cei care în zadar vor încerca să mențină stăpânirea trecută, atunci când stăpânirea va fi dată Celui care are dreptul la ea, Domnul accentuând spune că ei luptă împotriva Lui — un conflict în care sigur vor fi fără succes. El spune:

Împrieteniți-vă cu Fiul cel Uns a lui Dumnezeu.

KissPope.jpg (15478 bytes)
Sărutarea degetelor de la picioare a papei
o aplicație eronată a expresiei "sărutați pe Fiul" [Fiul cel Uns a lui Dumnezeu]. 
Conducătorii pământului trebuie să se căiască pentru a scăpa de mânia lui Dumnezeu.

„Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva DOMNULUI și împotriva Unsului Său:

«Să rupem legăturile lor și să aruncăm departe de noi funiile lor». Cel care locuiește în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui le vorbește și în aprinderea Sa îi îngrozește, zicând:

«Totuși, Eu am uns pe Împăratul Meu peste Sion, muntele sfințeniei Mele» . . . Acum, împărați, fiți înțelepți! Luați învățătură, judecătorii pământului! Slujiți DOMNULUI cu frică și bucurați-vă tremurând! Sărutați ((A272)) [faceți-vă prieteni] pe Fiul [Unsul lui Dumnezeu], ca să nu Se mânie și să nu pieriți pe calea voastră; căci mânia Lui este gata să se aprindă. Ferice de toți câți se încred în El”. Psalmul 2:1-6, 10-12.

 

ÎMPĂRĂȚIA ESTE APROAPE

     „Veghetorule, ne spune,
cât a mai rămas din noapte?
Care sunt ale ei semne, spuse în făgăduință?
Călătorule, privește peste-naltul cel de munte
Steaua glorioasă care-i în lumină strălucindă!
Oare-a ei frumoasă rază, veghetorule, prezice
Bucurie ori speranță?
Călătorule, desigur, ea aduce, aduce ziua
Care lui Israel i-e făgăduită.

     Veghetorule, ne spune,
cât a mai rămas din noapte?
Și mai sus încă se-nalță steaua ceea;
Și-al ei mers, fericire și lumină, pace și-adevăr,
Călătorule, prezice!
Veghetorule, razele-i împodobesc
Numai locul de unde pornesc?
Ea veacurile stăpânește,
Slava ei pământul umple, călătorule, privește!

   Veghetorule, ne spune, dimineața
Gloriei frumosului Sion răsare?
Semnele ce-a ei venire-arată
Strălucesc pe-a ta cărare?
Călătorule, te scoală și privește-n jurul tău!
Lumina străbate cerul!
Hainele de nuntă-ncinge!
Scoală! Scoală! Aurora se ivește!”

 

Watchman.jpg (15289 bytes)

 

Pentru a vă întoarce la pagina principală, clic pe Hartă.

HomeSymbol.jpg (6039 bytes)

Trimiteți E-mail la
 
cu intrebări sau comentarii referitoare 
la această pagină.